; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Top gun maverick tom cruise 2

„Top Gun” împlinește 35 de ani de la lansare, dar „Top Gun 2” se amână pentru la toamnă

05 May 2021

Lansarea noului film Top Gun 2 (Top Gun: Maverick), amânată pentru noiembrie 2021, conform collider.com. Lansarea noului film în care Tom Cruise reia rolul irezistibilului Pete „Maverick’ Mitchell, unul dintre cele mai așteptate titluri ale anului, s-a amânat încă o dată, din motive de pandemie, din iulie pentru noiembrie 2021. 

Continuarea peliculei „Top Gun’ (1986), devenită, între timp, un film clasic, trebuia să aibă premiera pe 26 iunie 2020, dată devenită imposibil de respectat din cauza ravagiilor făcute de pandemia de coronavirus. Tom Cruise (57 de ani), vedeta sa, transmitea anul trecut pe Twitter că va mai dura până la reîntâlnirea cu Maverick:

„Știu că mulți dintre voi ați așteptat povestea asta de 34 de ani. Din nefericire, va dura un pic mai mult. «Top Gun: Maverick» va zbura din nou abia în decembrie. Până atunci, păstrați-vă, toți, în siguranță', le spunea anul trecut actorul fanilor. Apoi, filmul a fost mutat din decembrie în iulie anul acesta, dar nici această dată nu s-a dovedit cu noroc. Momentan, premiera „Top Gun: Maverick' e programată în cinematografe pentru 19 noiembrie 2021.

 

 

 

A fost odată «Top Gun»: 35 de ani de la lansarea filmului care l-a făcut celebru pe Tom Cruise

La mijlocul lunii mai, se împlinesc 35 de ani de la lansarea peliculei de acțiune «Top Gun» (1986): oscarizată pentru melodia «Take My Breath Away» a trupei Berlin, povestea plină de adrenalină a fost filmul cu cele mai mari încasări din acel an.

Peste 356 de milioane de dolari la box-office-ul internaţional au propulsat „Top Gun' pe primul loc în clasamentul filmelor anului 1986, acum trei decenii, combinaţia fiind una câştigătoare pentru protagonistul Tom Cruise şi producătorul Jerry Bruckheimer. 

În film, pilotul naval Pete „Maverick' Mitchell (Cruise) se antrenează la baza Miramar, unde devine rivalul lui Tom Kasansky (Val Kilmer), se iubeşte cu astrofizicianul Charlotte Blackwood (Kelly McGillis) şi îşi dovedeşte priceperea aeriană în timpul unei crize internaţionale. Între timp, Tom Cruise şi producătorul Jerry Bruckheimer (care au devenit prieteni apropiaţi) au făcut și continuarea poveștii, „Top Gun: Maverick', peliculă care va fi lansată în noiembrie. 

 

 

Convins de adrenalină

Aventura „Top Gun' a început în 1985, când Matthew Modine a refuzat rolul principal în filmul regretatului regizor Tony Scott (Modine nu era de acord cu discursul pro-militar al peliculei). Echipa s-a reorientat atunci spre Tom Cruise, dar actorul de 23 de ani nu a acceptat aşa uşor rolul lui Maverick, care a ajuns să-l facă celebru, a povestit producătorul în 2013, pentru movies.yahoo.com.

 

„A fost nevoie să-l curtăm puţin pentru a-l convinge', şi-a amintit Bruckheimer. Brunetul tocmai terminase de filmat „Legenda' (1985), cu Ridley Scott, fratele lui Tony Scott. A spus „Da' scenariului abia după ce producătorul Jerry Bruckheimer l-a urcat într-un avion cu care echipa de elită a Marinei, Blue Angels, făcea acrobaţii. A fost mai mult ca sigur momentul în care, la viteza Mach 1, s-a declanşat pasiunea lui Tom Cruise pentru a-şi face propriile cascadorii. 

 

„L-am trimis la El Centro (baza aeriană din California unde sunt staţionaţi iarna cei de la Blue Angels – n.r.), a sărit în spatele avionului şi s-a distrat de minune. Atunci avea părul lung până la umeri şi piloţii şi-au spus «O să-l ducem pe hippiotul ăsta în cursa vieţii lui», aşa că l-au aruncat prin aer şi s-au dat peste cap. A aterizat, s-a dus la o cabină telefonică, m-a sunat şi mi-a spus «Accept rolul»', îşi amintea în 2013 producătorul.

 

Filmările au fost intense

Producătorul Jerry Bruckheimer a mai povestit că ziua de care îşi aminteşte până astăzi e cea în care echipa – cocoţată pe un deal – filma avioanele de vânătoare. Acestea treceau pe deasupra lor, iar Tony Scott striga la interfon „Mai aproape! Mai aproape! Mai aproape!': „Avioanele se întorc. Tony spune «Mai aproape! Mai aproape! Mai aproape!». Şi au venit atât de aproape că ne-au ridicat de pe scaune şi le-au dărâmat pe toate', spune producătorul. Echipa a avut bătăi de cap apoi la editare, încercând să pună cap la cap numeroasele minute de film şi să facă distincţia între piloţii din diferitele avioane.

DETALII DIN CULISE!

După lansarea filmului, Marina s-a trezit că numărul celor care se înscriau pe listele de recrutare a crescut cu 500%! Până atunci, cifrele erau în scădere şi beneficiul adus de peliculă a fost simţitor: după ce l-au văzut pe Cruise pilotând un avion F-14A Tomcat, oamenii stăteau la coadă pentru a se înscrie, în întreaga ţară. De crescut au crescut şi vânzările la jachetele de pilot şi la ochelarii-aviator, cu 40%. 

Scenariul semnat de Jim Cash şi Jack Epps Jr. a fost inspirat de articolul „Top Guns' (publicat în revista „California', în 1983), citit de Bruckheimer. Acesta i-a propus partenerului său de producţie, Don Simpson, să facă „un film Star Wars pe Pământ'.

Umblă vorba că Anthony Edwards a fost singurul actor din distribuţie care nu a vomitat după ce a zburat cu avionul de vânătoare, rămânând relativ neafectat de forţele G şi schimbările de presiune suportate.

Regizorul Tony Scott a fost concediat de 3 ori în timpul filmărilor.

10.000 de dolari a plătit studioul Paramount pentru fiecare oră de zbor cu un avion F-14 din timpul filmărilor. Una dintre notele de producţie primite din partea studioului în legătură cu pelicula a fost „(În filmul ăsta) se zboară prea mult'.

Kelly McGillis (care este lesbiană în realitate) s-a iubit cu foc cu Tom Cruise, dar scena din lift (în care blonda îl vrăjeşte pe brunet purtând ochelari de soare şi şapcă) a fost adăugată în poveste după o primă vizionare cu publicul, care a cerut mai mult romantism.

Filmul îi este dedicat lui Art Scholl, pilotul care a murit în timpul producţiei. Cascador de meserie, Scholl s-a prăbuşit cu avionul în Pacific.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare