Top Gear vine cu trei episoade cu totul speciale. În Top Gear – Jocurile Olimpice de Iarnă, Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond sunt în Norvegia, unde încearcă diverse probe olimpice, dar cu maşini. În acest episod special, Jeremy Clarkson şi James May au luat cu asalt munţii înzăpeziţi din zona Lillehammer. Pentru una dintre probe, cea de biatlon, James a condus un Audi Q7, iar Jeremy – un Volvo XC90. Pentru saltul cu Mini-ski Jeremy şi James au încercat să depăşească distanţa străbătută de un profesionist în sărituri cu schiurile, folosind un Leyland Mini. Din păcate, nu au reuşit să-şi atingă obiectivul, dar maşina a avut cu adevărat o alură impresionantă.