Homepage  / Advertorial

TOP 7 trucuri pentru un look impecabil de seară

TOP 7 trucuri pentru un look impecabil de seară

de Redactia Tvmania

Fie că mergi la o nuntă, un botez sau o petrecere aniversară, o ţinută elegantă pentru eveniment necesită câteva pregătiri speciale. Bineînţeles, nu este vorba doar despre o ţinută elegantă, ci şi despre alegerea unui machiaj sau a unei coafuri potrivite. Un look de eveniment nu trebuie neapărat realizat cu ajutorul unui make-up artist sau al unui hair-stylist. De asemenea, pentru a arăta bine la o ocazie specială, nu trebuie neapărat să petreci ore în şir prin magazine.

Descoperă TOP 7 trucuri pentru un look de seară fără cusur:

Nu îţi asorta machiajul cu rochia de ocazie

Rochia de ocazie este un must pentru orice tip de eveniment elegant. Poţi alege rochii de ocazie colorate, lungi, scurte, cu paiete, cu pene sau cu perle, însă este foarte important să nu te grăbeşti să asortezi machiajul cu rochia. Un look complet este alcătuit din rochie de ocazie, pantofi, poşeta, accesorii, machiaj şi coafură, iar toate aceste elemente nu trebuie să se asorteze perfect. Ele trebuie să se completeze reciproc şi să formeze un tot armonios.

Fie că alegi rochii de ocazie iefine sau scumpe, scurte sau lungi, important este să alegi un make-up care să îţi completeze delicat ţinuta.

Spre exemplu, dacă urmează să porţi o rochie aurie cu paiete, nu trebuie să porţi şi un machiaj cu auriu cu glitter. Dimpotrivă, poţi opta pentru un smokey eye în tonuri pământii sau pentru un look pin-up cu eyeliner.

Pregăteşte corect pielea înainte de aplicarea machiajului

Machiajul de seară trebuie să arate impecabil, în special dacă urmează să îl porţi pentru ore în şir. De aceea, este foarte important să pregăteşti corect pielea înainte de aplicarea produselor de make-up. Începe prin a folosi un cleanser potrivit tipului tău de ten. Mai apoi, evita să aplici produse cu activi puternici precum retinolul sau acizii. Este de preferat ca pe acestea să le aplici când ajungi acasă, după demachiere.

După curăţarea fetei, aplica un ser sau o cremă pentru hidratare, în acest fel machiajul se va aşeza mai bine. Bineînţeles, este o idee bună să aştepţi cel puţin 15 minute după ce ai aplicat produsul de hidratare, înainte de a continua să aplici produse de make-up.

Dacă evenimentul are loc seara, atunci nu este necesar aplici SPF. Crema cu SPF este un must pe timpul zilei, atunci când pielea este expusă la raze UVA şi UVB.

Foloseşte make-up pentru corp

Machiajul nu este numai pentru ten. Îl poţi folosi şi pentru a-ţi pune pielea corpului în valoare sau pentru a acoperi mici imperfecţiuni precum acneea de pe spate sau micile vânătăi de pe gambe. Dacă îţi doreşti o metodă uşoară de a aplica machiaj pe corp, atunci încearcă să amesteci crema sau loţiunea de corp cu puţin fond de ten. Vei obţine o cremă colorată perfectă pentru a uniformiza pielea.

De asemenea, mai poţi aplica şi creme, geluri sau spray-uri cu particule sclipitoare. Acestea sunt minunate pentru un look de seară fără cusur. Le poţi aplica pe braţe, decolteu, picioare sau chiar pe faţă.

Nu uita să aplici pudră

Un machiaj de seară nu este niciodată complet fără pudră potrivită. Aceasta este esenţială pentru a obţine acel efect de ten de porţelan, dar şi pentru a fixa fondul de ten. Dacă alegi să aplici doar fond de ten, este posibil ca acesta să se întindă sau să se strângă mai repede. Pudră potrivită, aplicată în cantităţi mici, este ideală pentru a obţine un ten impecabil şi un machiaj rezistent.

Fixează machiajul

Fixarea corectă a machiajului nu se face doar cu pudră. Ai nevoie şi de un produs special pentru a fixa toate produsele de make-up pe care le-ai aplicat. Vei găsi în magazinele de profil, dar şi online, spray-uri de fixare care te pot ajuta să te bucuri de un machiaj rezistent pentru ore în şir. Dacă nu ai posibilitatea de a achiziţiona un astfel de produs, poţi folosi şi un spray cu apă termală.

Probează pantofii cu câteva zile înainte de eveniment

Nu este niciodată o idee bună să încalţi pantofii pentru un eveniment chiar în ziua în care are loc acesta. Cel mai bine, probează pantofii cu câteva zile înainte de eveniment pentru a te asigura că îi poţi purta fără probleme şi poţi păşi uşor în ei. Pantofii nu trebuie să îţi provoace dureri, să te chinuie sau să te împiedice să mergi corect.

Foloseşte parfumul de ocazie preferat

Parfumul este un accesoriu minunat pentru un eveniment deosebit. Alege un parfum de ocazie care îţi place cu adevărat, care te reprezintă şi care îţi dă o stare de bine. În acest fel vei completa perfect o ţinută de ocazie.

Pentru a-ţi crea un look de eveniment impecabil, începe cu alegerea unei rochii care să îţi flateze silueta. Mai apoi, optează pentru un make-up simplu, dar corect aplicat, pe care nu trebuie neapărat să îl asortezi cu rochia sau cu accesoriile.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton