Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Top 10 cei mai apreciați actori ai tinerei generații. Zendaya și Jacob Elordi, printre noile staruri de la Hollywood

de Andreea Hentea,

Actuala inflație de filme și seriale de pe platforme și din cinematografe a impus, deja, noua listă de staruri de primă mărime de la Hollywood. Înzestrați, toți, cu tenacitate, farmec și carismă, aceștia tind vertiginos să înlocuiască în inimile fanilor vedetele de primă mărime de ieri.

Top 10 cei mai apreciați actori ai tinerei generații

Site-ul hollywoodreporter.com a dedicat, recent, o pasionantă analiză tinerei generații de actori de la Hollywood, întrebându-se dacă nu cumva „Timothée, Sydney și Glen sunt noii Leo, Scarlett și Tom” ai momentului, pe care directorii marilor studiouri pariază fără rezerve.

Spre deosebire, însă, de vedetele de ieri, precum Chris Evans, Gal Gadot sau Jason Momoa, afirmate în roluri de supereroi în aglomerate aventuri galactice, noile staruri ale zilei au fost învestite direct, de mari regizori, cu partituri intense, care mizează pe talentul și magnetismul lor. Austin Butler a fost ales de Baz Luhrmann pentru electrizantul „Elvis”, iar Denis Villeneuve a distribuit aproape o treime din lista de noi celebrități în cele două filme „Dune”.

Tinerele vedete ale zilei migrează lejer între filme cu buget mare, producții independente și televiziune, fără să cultive o „tipologie” dominantă. „Nu suntem în vreo competiție”, spun ei, tocmai pentru că „facem lucruri diferite”.

Dacă un regizor de succes spunea că „Hollywoodul a petrecut prea mult timp glorificând francizele, în loc să construiască următoarea generație de talente” și că „Nu i-am stimulat îndeajuns pe scenariști să creeze vehicule pentru staruri”, tinerele vedete au șansa, mai nou, să-și facă simțită prezența în mod diferit, fiindcă Hollywoodul pare să-și schimbe strategia.

10) Austin Butler – „Băiatul de aur”

De la nominalizarea la Oscar pentru filmul biografic „Elvis”, al lui Baz Luhrmann, la alegerea de-a lucra cu Tarantino la „A fost odată la… Hollywood”, trecând prin apariția imposibil de uitat din „Dune: Partea a II-a” și ajungând la așteptatul „The Bikeriders: Clubul vandalilor” (care se va lansa pe 21 iunie), omagiul lui Jeff Nichols față de filmele-cult cu bande de motocicliști de acum câteva decenii, Austin Butler (32 de ani) este considerat o prezență hipnotică.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 70

Succesul său continuă cu distribuirea în „Caught Stealing”, al lui Darren Aronofsky, plasat în anii ’90, la New York, o nouă poveste care se anunță captivantă și ale cărei filmări sunt gata să înceapă, iar despre tânărul actor s-a spus că azi „toată lumea îl vrea ca protagonist”.

9) Timothée Chalamet – „100% sigur”

Probabil că niciun alt tânăr actor nu se poate lăuda cu două filme live-action care au fost succese imense în ultimul an: „Dune: Partea a II-a” (care a depășit 700 de milioane de dolari) și „Wonka” (632,3 milioane de dolari). La fel ca Leonardo DiCaprio, Timothée Chalamet (28 de ani) a lucrat cu regizori de top în adolescență (în 2014 filma cu Christopher Nolan la „Interstellar”), apoi a izbucnit în filmul lui Luca Guadagnino, „Strigă-mă pe numele tău”, care i-a adus o nominalizare la Oscar.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  9 / 70

În plus, Chalamet are reputația de a se concentra intens pe un singur proiect. În prezent, el lucrează la filmul biografic despre Bob Dylan al lui James Mangold (care îi oferise cândva lui Joaquin Phoenix rolul lui Johnny Cash, pentru care a fost nominalizat la Oscar), iar discuțiile despre un „Wonka 2” sunt în desfășurare. Cât despre Denis Villeneuve, acesta intenționează, la un moment dat, să filmeze „Dune: Messiah”… Așa cum spunea un producător, „Cu Timothée mergi la sigur”.

8) Jacob Elordi – „Idolul timid”

Actorul australian de 26 de ani îndrăgit din franciza adolescentină „Cabina de săruturi” a știut să-și folosească popularitatea mizând pe cineaști, nu pe încasări. În prezent, el filmează „Frankenstein” cu Guillermo del Toro, iar recent a fost văzut la Cannes în rolul principal din „Oh, Canada” (jucat de Richard Gere la bătrânețe), al lui Paul Schrader, după ce fusese Elvis Presley în „Priscilla”, al Sofiei Coppola. După popularitatea imensă venită o dată cu rolul din serialul HBO „Euforia”, cota i-a crescut cu rolul din „Saltburn”, regizat de Emerald Fennell.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  16 / 70

Deși înălțimea ieșită din comun (1,94 m) îl recomandă ca vedetă de acțiune pentru producători, Elordi nu pare interesat, refuzînd recent propunerea de-a juca rolul titular din noul „Superman”, al lui James Gunn.

7) Paul Mescal – „Preferatul filmelor de artă”

Adevăratul test al celebrității lui Paul Mescal va veni în noiembrie, o dată cu „Gladiator 2”, al lui Ridley Scott, chiar dacă el a fost constant în atenție de la debutul în popularul serial „Oameni normali” (2020). Actorul irlandez de 28 de ani a fentat mereu aventurile hollywoodiene stereotipe, preferând substanța filmelor de festival.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  22 / 70

După rolul secundar din „Fiica ascunsă”, ecranizarea după Elena Ferrante premiată la Veneția, a venit aclamatul „Aftersun: A fost odată ca o vară” (2022), prezentat la Cannes, un pas uriaș pentru prestigiul lui Mescal, încununat și cu o nominalizare la Oscar. Dacă s-a spus că „Toți regizorii îl iubesc deja pe Paul Mescal, dar publicul încă nu știe bine cine este”, e limpede că după „Gladiator 2” situația se va schimba. În prezent, Mescal este vizat de studiouri pentru rolul unuia dintre cei patru Beatles într-unul dintre filmele lui Sam Mendes.

6) Jenna Ortega – „Obsesia generației Z”

Transformată în vedetă de „Wednesday”, despre care Netflix a afirmat că a fost „cel mai vizionat serial în limba engleză”, Jenna Ortega (21 de ani), cunoscută anterior din seriale ca „Jane, mama virgină” și din noile filme din franciza „Scream”, a jucat în „Beetlejuice Beetlejuice” (care va avea premiera pe 6 septembrie), din nou sub îndrumarea excepțională a lui Tim Burton.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  28 / 70

Ea a terminat recent filmările la drama SF „Klara and the Sun”, în regia lui Taika Waititi, dar și la comedia neagră „Death of a Unicorn”, în timp ce sezonul al doilea din Wednesday” se află la orizont.

5) Glen Powell – „Zâmbetul de un milion de wați”

După roluri mai mici în proiecte ca „The Expendables 3” și „Figuri ascunse”, Glen Powell (35 de ani) s-a afirmat încet, dar sigur, inclusiv ca producător și scenarist. Carismaticul texan și-a cucerit fanii cu rolul din comedia romantică „Lipeala” (2018), disponibilă pe Netflix, apoi a jucat în „Top Gun: Maverick”, care l-a propulsat în atenție.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  35 / 70

Saltul spre lista celor mai solicitați actori tineri s-a produs după comedia romantică „Iubesc să te urăsc”, iar din 7 iunie îl vom revedea pe Netflix, în comedia neagră „Asasin profesionist”, regizată de Richard Linklater. Urmează „Tornade” (pe ecrane din 19 iulie), dar actorul pregătește și un remake al lui „Running Man”, regizat de Edgar Wright și JJ Abrams după romanul lui Stephen King „Fugarul”,va începe filmările (alături de Laura Dern și Anthony Mackie) la drama „Monsanto” și va juca și în comedia thriller „Huntington”, cu Ed Harris și Margaret Qualley. Powell va fi prezent și în „Chad Powers”, un serial Hulu plasat în lumea sportului.

4) Florence Pugh – „Cameleonul”

După producția independentă „Lady Macbeth” (2016), englezoaica Florence Pugh a fost nominalizată la Oscar pentru „Fiicele doctorului March”, al Gretei Gerwig, dar s-a afirmat și în hitul horror „Midsommar”, dovedind că poate juca în succese de critică, dar și de public.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  41 / 70

Deși prima ei producție de mare buget, „Nu îți face griji, dragă” (disponibilă la Netflix și HBO Max), n-a avut succesul scontat, Pugh și-a păstrat aplombul chiar într-o distribuție fabuloasă precum cea din „Oppenheimer”, al lui Christopher Nolan, sau în „Dune: Partea a II-a”, al lui Denis Villeneuve. Actrița de 28 de ani va juca cu Andrew Garfield în filmul de dragoste „We Live in Time”. Plătită cu o sumă cu opt cifre pentru două filme Marvel („Văduva neagră” și „Thunderbolts” – care se va lansa în 2025 și în care joacă rolul principal), ea a apărut și în serialul Disney+ „Hawkeye”, cu Jeremy Renner și Hailee Steinfeld.

3) Sydney Sweeney – „Neobosita”

La 26 de ani, Sydney Sweeney are în filmografie peste 50 de titluri, depășindu-i pe aproape toți cei de pe listă. Cu o ambiție ieșită din comun, actrița a fost deja comparată cu Scarlett Johansson și este apreciată ca o expertă în promovarea filmelor sale, mai ales „Iubesc să te urăsc”, cu care ea și Glen Powell au dat gata fanii.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  47 / 70

Nominalizată la Emmy pentru puternicele roluri din „Euforia” și „Lotusul alb”, ea s-a impus ca vedetă și și-a lansat propria companie de producție în 2020. Horrorul „Imaculata” (2024), primul titlu produs de ea, a avut încasări de 22 de milioane de dolari, iar după nefastul „Madame Web” ea își pune speranțele în viitorul remake „Barbarella”, regizat de Edgar Wright.

2) Anya Taylor-Joy – „Regina sofisticării”

Proba ei de foc a sosit o dată cu „Furiosa: Saga Mad Max”, proaspăt lansată în cinematografe și ovaționată la abia încheiatul Festival de la Cannes. La 28 de ani, Anya Taylor-Joy s-a impus deja ca o actriță sofisticată și extrem de intensă, de la cerebralul horror „Vrăjitoarea” la „Split”, al lui M. Night Shyamalan (2017) și până la elaboratul thriller „Meniul” (2022).

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  52 / 70

Totul după ce s-a impus în inimile fanilor cu excelentă miniserie Netflix „Gambitul damei”, unul dintre rarele proiecte TV ale actriței care preferă lucrul în cinema. Ea are pe listă „The Gorge” regizat de Scott Derrickson, o poveste de dragoste între doi asasini, dar și thrillerul „Sacrifice”, în care va juca alături de Chris Evans.

1) Zendaya – „Perla Hollywoodului”

Considerată azi de directorii studiourilor o garanție a succesului, Zendaya jonglează cu premiile pentru actorie cu aceeași lejeritate cu care prezintă ținute fashion despre care se vorbește zile la rând. Comparată cu Julia Roberts cea din anii ’90, care era nominalizată pentru „Magnolii de oțel” și adorată de fani pentru „Pretty Woman”, Zendaya (27 de ani) s-a lansat cu emisiuni TV pentru copii, iar lovitura ei în materie de încasări a fost cu rolul din „Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă”, după care a făcut impresie cu rolul din „Omul spectacol”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  59 / 70

Serialul „Euforia”, concentrat în jurul personajului ei, a fost trambulina pentru ascensiunea sa actuală. Mereu în atenția publicului cu filmele din seria „Omul Păianjen”, Zendaya a aterizat în franciza „Dune” (care îi va aduce și a treia interpretare a lui Chani, în „Dune: Messiah”), iar la încasările consistente s-au adăugat contractele uriașe cu Bulgari și Lancôme. Recentul „Challengers” (încă pe ecrane), de Luca Guadagnino, cu încasări record și o popularitate uriașă, îi lasă acum tinerei vedete mână liberă să-și aleagă orice fel de proiecte.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te