O discuţie plină de umor, dar serioasă, despre satira politică, glumele de dinainte de 1989 şi umorul politic de azi urmărim luni, 16 mai, de la ora 23.00, la „Nocturne”. Toni Grecu este invitatul Marinei Constantinescu la TVR 1.
de Andra Stana,
O discuţie plină de umor, dar serioasă, despre satira politică, glumele de dinainte de 1989 şi umorul politic de azi urmărim luni, 16 mai, de la ora 23.00, la „Nocturne”. Toni Grecu este invitatul Marinei Constantinescu la TVR 1.
De copil l-au fascinat emisiunile de divertisment ale TVR, realizate de „uriaşii” Bocăneţ şi Levintza. Toni Grecu este unul dintre fondatorii grupului Divertis şi a cunoscut gloria în divertismentul autohton. A debutat pe scenă în 1980, iar din anii 1990, alături de colegii săi, a început activitatea de televiziune, prima sa apariţie pe micul ecran fiind înregistrată la TVR. Au urmat mii de spectacole și sute de emisiuni TV cu mari recorduri de audiență, la mai multe posturi de televiziune.
După anii ’90 a început şi „revoluţia în umor”. Glume de neconceput a fi difuzate până în 1989 erau atunci aduse în faţa publicului; se vorbea clar despre Iliescu, Roman, Văcăroiu etc. „Cenzura a fost motorul care a determinat umorul subversiv să apară şi să funcţioneze după anii ’80”, spune invitatul Marinei Constantinescu. O discuţie plină de miez, cu umoristul Toni Grecu, urmărim la „Nocturne”, pe 16 mai. Marina Constantinescu ne dă întâlnire la TVR 1 luni, de la ora 23.00.
Dar, „doar politicienii din prima liga se califică pentru satira politică”, ne atrage atenţia umoristul. „Azi nu mai există comedia politică. Nici politicienii de azi nu te mai inspiră, nu te mai provoacă. Sunt terni!”, subliniază invitatul cu aceeaşi nonşalanţă care l-a făcut atât de iubit. Şi, se pare, umorul politic are tot atâta viaţă pe cât are politica – „politicianul trebuie să fie un paratrăsnet pentru toate tensiunile care se acumulează în societate”, mai afirmă invitatul „Nocturnelor”.
„În spaţiul media producător de divertisment nu mai există emulaţie. Se merge foarte mult pe import”, susţine invitatul Marinei Constantinescu. Poate şi de aceea, în ultimii ani, Toni Grecu s-a implicat în proiecte de comedie pentru mediul online, care adună milioane de vizualizări.
„Cel mai rău lucru din lume ar fi să nu mai râdem!”, concluzionează invitatul Marinei Constantinescu. Cu umor, despre umor, luni, de la ora 23.00, într-o nouă ediţie „Nocturne”, la TVR 1.
Sursa foto: TVR