Tom Cruise (50 de ani) se pregătea să devină preot catolic în adolescenţă, anunţă femalefirst.co.uk.
Actorul, care acum este un adept al Bisericii Scientologice, a studiat timp de doi ani la seminarul Sf. Francisc din statul american Ohio. El a fost nevoit să renunţe în momentul în care a fost prins cu alcool.
Shane Dempler, fostul coleg si prieten al lui Tom Cruise, a povestit întâmplarea: „Am făcut rost de băutură şi am ascuns-o în pădurea din apropiere. Preoţii nici măcar nu şi-au dat seama ce s-a întâmplat până când alţi băieţi nu s-au furişat în pădure pentru a se îmbăta. Au fost prinşi mergând împleticit şi obligaţi să spună adevărul.
Şcoala le-a trimis o scrisoare părinţilor noştri, în care le spunea că ne plac pe amândoi, dar ar prefera dacă nu ne-am mai întoarce. Aşa că nu am fost exmatriculaţi, dar au preferat să nu mai frecventăm cursurile.”