Actorul Tom Cruise (pe care îl puteţi vedea joi seară în "Rainman" la Naţional) filmează de zor la al patrulea film din serial „Misiune: Imposibilă” şi, ca şi până acum, îşi face singur cascadoriile.
Actorul Tom Cruise (pe care îl puteţi vedea joi seară în "Rainman" la Naţional) filmează de zor la al patrulea film din serial „Misiune: Imposibilă” şi, ca şi până acum, îşi face singur cascadoriile.
Dailymail.co.uk scrie că, la aproape 50 de ani, Cruise s-a lăsat atârnat la etajul 124 al celei mai înalte clădiri din lume: Buri Khalifa, din Dubai (care are 828 de metri). Actorul – care continuă rolul agentului Ethan Hunt în „Mission: Impossible – Ghost Protocol”, cum se va numi a patra peliculă – a fost susţinut în aer de câteva cabluri de siguranţă, iar scena consta într-o urmărire, în aer, pe exteriorul impresionantei clădiri.
Filmările vor avea loc la Praga, Dubai şi Vancouver, iar „Mission: Impossible – Ghost Protocol” va fi lansat în cinematografe pe 16 decembrie 2011. În film, mai joacă şi Jeremy Renner (din oscarizatul „The Hurt Locker”), în rolul unui nou agent din echipa lui Hunt, despre care se zvoneşte că va continua franciza „Misiune: Imposibilă”, după retragerea lui Tom Cruise.