În aceast sezon special, TLC se reconectează cu cele mai îndrăgite cupluri și personaje ale emisiunii, de la lansarea din 2014 până în prezent, pentru a-i pune la curent pe fanii seriei cu modul în care viața lor este afectată de COVID-19. Printr-o combinație de filmări realizate de protagoniști și interviuri video la distanță cu producătorii, telespectatorii vor fi martori ai poveștilor din și despre izolare. Vedetele acestor episoade speciale din 90 de zile până la nuntă: În carantină vor fi zeci de cupluri și persoanaje din sezoanele actuale și cele din anii anteriori, iar premiera are loc sâmbătă, 23 mai, ora 21:00.
Una dintre surprizele acestui sezon este faptul că fanii emisiunii îi pot reîntâlni pe moldoveanul Andrei Castraveț și americanca Elizabeth Potthast, în prezent căsătoriți și părinții unei fetițe. Povestea acestora a întâmpinat numeroase obstacole pe parcursul sezoanelor 4 și 5, respectiv 90 de zile până la nuntă: Fericiţi până la adânci bătrâneţi? și 90 de zile până la nuntă: Discuții necenzurate.
În ultimii șase ani, TLC a traversat 34 de țări pentru a surprinde numeroase cupluri înfruntând lupta cu distanța și provocările întâmpinate de-a lungul poveștii lor de dragoste. Ca în cazul fiecăruia dintre noi, nici cuplurile nu au fost niciodată puse în fața unei asemenea provocări. Foarte mulți fani și-au exprimat dorința de a afla cum evoluează relația cuplurilor preferate în timpul acestei crize, așa că le-am cerut acestora să se filmeze și să ne împărtășească secretele vieții pe care o trăiesc în izolare. Poveștile lor sunt menite să aducă bucurie și inspirație în casele telespectatorilor, iar noi am fost mai mult decât bucuroși că aceștia au fost de acord să-și deschidă inimile pentru publicul TLC.
Printre cele mai populare personaje din acest sezon se numără Chantel și Pedro, prezenți în 90 de zile până la nuntă: Fericiţi până la adânci bătrâneţi? și în propriul show, Familia Chantel; Darcey, cu apariții în 90 de zile până la nuntă: Începutul poveştii și 90 de zile până la nuntă: Discuții necenzurate; Elizabeth și Andrei (Moldova), protagoniști ai seriei 90 de zile până la nuntă: Fericiţi până la adânci bătrâneţi? și 90 de zile până la nuntă: Discuții necenzurate și mulți alții.