; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

TLC

TLC lansează o nouă serie, „Viața familiei Putman”

07 November 2017

TLC ne introduce în viața familiei Putman, , în care mai multe generaţii trăiesc laolaltă, sub acelaşi acoperiş. Iniţial erau 25 de persoane din 3 generaţii, adică 10 adulţi şi 15 copii în toată casa, dar de curând am făcut cunoştinţă şi cu al 26-lea membru al clanului.

 

Emisiunea „Viaţa familiei Putman'  începe în premieră pe TLC sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 21.00.

 

Iată de ce e cu totul deosebită povestea lor. Sunt o familie care ţine aproape. Chiar foarte aproape! Strâns legată' nu e o expresie suficient de puternică pentru a descrie această familie supradimensionată, care împarte absolut totul – de la un singur cont bancar până la cele doar două băi din locuinţa lor. Părinţii Bill şi Barb Putman, şefii acestui clan, au patru copii adulţi, toţi căsătoriţi, şi un total de 15 nepoţi. Cu siguranţă e greu de găsit un moment de plictiseală (sau de intimitate) în viaţa lor, căci membrii familiei îşi construiesc acum împreună casa la care au visat şi îşi împărtăşesc nu doar momentele bune sau mai puţin bune, ci chiar şi cele mai intime gânduri.

 

Un bebe nou!

În acest sezon, familia îl întâmpină cu voioşie pe cel de-al 26-lea membru al său, copilul pe care îl aşteaptă Blair, singura fiică, şi soţul ei, Jamie.

 

Fac front comun

Familia încearcă să facă faţă situaţiilor dificile, căci Papa Bill are probleme de sănătate şi nu e singurul din casă nevoit să înfrunte nişte spaime. Kacie Putman, soţia lui Brandon, fiul mijlociu, are o istorie de familie care s-ar putea s-o oblige să ia nişte decizii dure. Trecând prin tot felul de încercări, clanul Putman înfruntă strâns unit fiecare obstacol, în încercarea de a redefini ideea de familie americană tipică.

 

The Putman family opening a box.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare