; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

"Crouching Tiger, Hidden Dragon" (2000) Sony Pictures Classic

„Tigru și dragon”: Cum s-a născut capodopera premiată cu patru statuete Oscar în 2001

25 April 2021

La 20 de ani de la premiera filmului „Tigru și dragon', în original „Crouching Tiger, Hidden Dragon', lansat în iulie 2000, regizorul Ang Lee și-a reamintit, pentru Entertainment Weekly, lunile de groază în care au avut loc filmările. 

 

După „Hulk' (2003), „Viața lui Pi' (2012) sau „Gemini Man' (2019), taiwanezul Ang Lee (66 de ani) consideră în continuare că „Tigru și dragon' este „cel mai dificil film pe care l-am făcut vreodată'. Au fost cinci luni istovitoare de filmări prin toată China, cu o distribuție care se străduia să stăpânească dialogurile în mandarină (numai tânăra pe-atunci, avea 19 ani la filmări, Ziyi Zhang știa mandarina pe care-o cerea Ang Lee), cu coregrafii de luptă cum nu se mai văzuseră și cu cascadorii în care actorii erau atârnați în aer și trebuiau să joace ca și cum gravitația fusese abolită. Într-un interviu pentru Time, regizorul mărturisea: „Luni întregi nu am avut o zi liberă, nici măcar o jumătate de zi. Eram epuizat, nu mai aveam energie nici să mă bucur. Spre final, abia mai respiram. Am crezut că o să fac atac de cord'. Iar acum, în interviul pentru Entertainment Weekly, completează: „A fost într-adevăr o aventură. Actorii au fost răniți, obosiți, extenuați. Dar, la final, când am văzut filmul, ne-am dat seama că am realizat ceva'.

 

Un vis devenit realitate

Aducerea pe marele ecran a poveștii cu doi maeștri de arte marțiale, o fiică rebelă și o sabire legendară a însemnat pentru Ang Lee „împlinirea unui vis din copilărie'. „Am fanteziile mele încă din copilărie. Lucruri care îmi plac și lucruri care nu-mi plac. Dar în acest film am strâns tot ce-mi place și le-am pus pe toate în aceeași găleată', își amintește încântat regizorul. 

Pelicula se inspiră din genul wuxia (literatură populară chineză care are drept subiect aventurile fantastice ale maeștrilor artelor marțiale din China antică), cu care Ang Lee s-a delectat în copilărie. „Artele marțiale chineze nu sunt doar arte marțiale. Este un mod de viață, o filozofie, o modalitate prin care omul se poate integra în natură. Îmi doream foarte mult un proiect în care să pun toate astea', mai spune Lee.

 

Cum faci oamenii să zboare

Dar de la ce visa el pe vremea când purta pantalonași scurți până la Oscar („Tigru și dragon' a câștigat patru premii Oscar, printre care și cel pentru cel mai bun film într-o limbă străină), drumul a fost destul de anevoios. Celebra scenă de luptă în care adversarii își încrucișează săbiile plutind pe vârfurile pădurii de bambus a fost una dintre „fanteziile' pe care le avea Lee în cap de ani de zile. 

Filmarea ei a durat două săptămâni, iar regizorul spune și-acum că „acesta a fost de departe cel mai dificil lucru pe care l-am făcut vreodată'. „Cel mai greu este să faci ca totul să pară ușor. Dar oamenii nu zboară. Pentru a mima ușurința e nevoie de foarte mult efort', spune Ang Lee. „A fost foarte periculos. Să-l atârni pe Chow Yun-fat de sfori în aer, deasupra pădurii de bambus, a fost destul de înfricoșător. Când l-am dat jos, după ce filmările s-au terminat, macaraua a alunecat puțin. Și mi-am zis: «Holy shit, numai Dumnezeu ne-a păzit de necazuri!»', râde acum regizorul.

 

Chow Yun-fat și mandarina

„A fost ceva îngrozitor. În prima zi de filmare, am tras 28 de duble numai din cauza limbajului. Asta nu mi s-a întâmplat niciodată în viața mea. Am fost îngrozit', își amintește actorul Chow Yun-fat (65 de ani), într-un interviu pentru Time, despre filmările la „Tigru și dragon'.

 

sursa foto: Hepta

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare