Homepage  / Vedete româneşti

Theo Rose, trăiri puternice înainte de naștere. „Ultima perioadă e încărcată de emoții și gânduri de tot felul”

Theo Rose, trăiri puternice înainte de naștere. „Ultima perioadă e încărcată de emoții și gânduri de tot felul”
6

de Roxana Mirea,

Theo Rose este din ce în ce mai emoționată. În curând, ea și Anghel Damian vor deveni părinți pentru prima dată. Artista este tot mai agită pe măsură ce momentul nașterii se apropie și nu ezită să împărtășească trăirile ei cu fanii de pe rețelele sociale.

Theo Rose, emoționată înainte de naștere

Theo Rose este tot mai emoționată pe măsură ce se apropie momentul nașterii. Nu mai este mult, iar ea și iubitul ei, Anghel Damian, vor deveni părinții unui băiețel. Artista a povestit că are tot felul de vise ciudate referitoare la momemtul nașterii, așa că a apelat la o rugăciune.

„Visez de câteva nopți numai posibile variante de naștere. Am visat ca a scos copilul mâna prin burta mea și că stăteam și eu și încă două orașe să ne uităm la el cum respiră prin crăpătură. I-am rugat pe doctori să-mi pună măcar un fermoar, să nu-i fie frig. :)))) Am visat că m-am ridicat după naștere să-mi iau copilul și mi-a fost întinsă o fetiță născută prematur pe care nu știu ce minte am avut să refuz să o iau acasă.

Ultima perioadă e încărcată de emoții și gânduri de tot felul. Am găsit o rugăciune care zice așa. „O, întru tot Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, caută și mă păzește pe mine, roaba Ta, de frică și de duhurile cele rele care caută să strice lucrul mâinilor Tale, iar când va veni ceasul și timpul meu, izbăvește-mă de dureri. Luminează-mi neputințele cele din timpul ieșirii și dă-mi întărire și putere la naștere. Fă-o grabnică prin atotputernicul Tău ajutor, că slava lucrului Tău este aceasta și tăria atotputerniciei Tale, lucrul harului Tău și al inimii Tale milostive. Amin!” E clar ca s-au mai gândit și altele înaintea mea la tot felul. Curaj, găină, că te tai!”, a scris Theo Rose, pe pagina personală de Instagram.

Theo Rose, trăiri puternice înainte de naștereIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Theo Rose vrea să nască natural

Theo Rose a mărturisit că își dorește să nască natural. Vedeta nu vrea să opteze pentru cezariană pentru că își dorește o recuperare cât mai rapidă. În plus, artista nu a trecut niciodată prin experiența unei operații și își dorește ca acest lucru să nu se schimbe.

M-am hotărât să nasc natural. E o experiență diferită pentru fiecare femeie. Unele trec ușor prin asta, altele au un travaliu lung și dureros, acum Dumnezeu știe cum o fi. Am și zile în care sunt curajoasă și zic: ‘Bă, mai bine suport câteva ore travaliu și după aia mă refac și pot să-mi continui viața, mai ales că eu am problema aia cu operațiile, nu m-am operat niciodată de nimic și-mi doresc foarte tare să trec prin experiența asta fără operație, că nu vreau. Pot să evit, vreau să evit. Dar vedem ce-o fi. Cred că e normal să-ți mai fie frică că totuși, e cea mai importantă experiență din viața unei femei”, a spus Theo pe Instagram.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton