La începutul relației cu Anghel Damian, Theo Rose a preferat să fie discretă și să nu ofere foarte multe detalii. Între timp cei doi au devenit părinții unui băiețel, iar acum artista a povestit și cum s-a cunoscut cu partenerul ei de viață.
La începutul relației cu Anghel Damian, Theo Rose a preferat să fie discretă și să nu ofere foarte multe detalii. Între timp cei doi au devenit părinții unui băiețel, iar acum artista a povestit și cum s-a cunoscut cu partenerul ei de viață.
Invitată la podcastul lui Horia Brenciu, cu care împarte scaunul de jurat la „Vocea Românei”, Theo Rose a povestit cum și unde l-a cunoscut pe Anghel Damian. Cei doi au interacționat pentru prima oară la castingul serialului „Clanul”, unde Theo Rose a primit un rol.
„La casting. El hotăra dacă iau castingul sau nu. Era în comisia castingului. Ești regizor, ești șmecher”, a afirmat artista.
Cu toate astea, povestea lor a debutat abia după câteva luni de la momentul în care Theo Rose a fost acceptată să joace în producția de la Pro TV.
„M-a sunat Marcel (manager la PRO TV). Eu cu Marcel avem o relație foarte funny pentru că, pe măsură ce s-au întâmplat lucruri la PRO TV, și el și eu descopeream că se mai poate întâmpla încă o chestie, el mă întreba și eu ziceam «da» la tot. Întâmplarea face că fix cu o zi înainte refuzasem un rol într-un film.
M-am sfătuit și eu cu ai mei, cu managerii, am stabilit că poate nu e pentru mine rolul ăla. Dar, în sufletul meu, eu am regretat. Că era șansa mea să joc în ceva. Îmi doream tare. Eram la Alessandra acasă, vorbisem despre asta. Și îmi sună telefonul. Când mă uit, Marcel. Și îmi zice așa: «Fii atentă: anul ăsta ai fost la Vorbește lumea ai prezentat, ai fost la Masked Singer, ai prezentat și Super Star și acum te fac actriță»”, a povestit Theo Rose, potrivit unica.ro
Și a continuat să povestească:
„Nu am avut nicio așteptare, nu știam ce seriale mai face PRO TV. «Se face un casting, vrei să te duci la el?». Mă duc! Și am stabilit ora și data când trebuie să mă prezint la casting. Am plecat la casting cu Gospodin, am învățat textul pe drum, eu conduceam, el ținea foaia. Am învățat textul, am învățat că am abilitatea asta, fac poză la foaie cu ochii și îl rețin imediat. Și am ajuns la casting. Eu nu l-am luat în serios, așteptau acolo actori de tot felul. M-au chemat, am intrat, și acolo erau Anghel, alți doi regizori ai serialului, și producătoarea noastră, Delia și o cameră. Am intrat ca un soare, mai că am trântit ușa de perete de emoții”.
Cântăreața a mai dezvăluit că Anghel Damian a impresionat-o prin modul în care îi explica detaliile pentru proiectul în care fusese acceptată:
„Anghel era foarte calm, nici el nu cred că a avut cine știe ce așteptări. Ne-a explicat situația. Eu îl urmăream cu foarte mare atenție, fără să îmi închipui că «ce îmi place mie de omul ăsta». A fost un impact așa, că eu îl mai văzusem în VLAD. Dar nu știam ce face el aici, care e treaba, că el pentru mine era actor. Era foarte calm, foarte blând. Și mă uitam la el cu fascinație că îmi spune după fiecare dublă, «hai să facem, dar hai să schimbăm următoarele lucruri». Și mă uitam la el cum explica și mă vedeam pe mine. A fost de parcă mă vedeam pe mine încercând să fac pe cineva să facă, explicând cu blândețe”, a mai spus Theo Rose.
Theo Rose a mai spus ca au trecut câteva luni bune între casting și începerea filmărilor, timp în care cei doi nu și-au vorbit, interacțiunea dintre ei începând abia la debutul filmărilor pentru producția „Clanul”.