JK Rowling, Daniel Radcliffe şi compania au fost prezenţi în seara zilei de 16 iunie la inaugurarea parcului The Wizarding World of Harry Potter, scrie dailymail.co.uk.
Ansamblul menit să reconstruiască lumea imaginară din Harry Potter îşi va deschide porţile pentru public pe 18 iunie, în Orlando, Florida, după cinci ani de muncă asiduă.
Pe covorul roşu au păşit Daniel Radcliffe, Rupert Grint, Tom Felton, Michael Gambon alături de JK Rowling, dar marea absentă a fost Emma Watson, studentă la Universitatea Brown din Rhode Island, care totuşi a vizitat parcul tematic cu o lună în urmă.
Parcul reprezintă o transpunere a lumii fantastice aproape de perfecţiune, respectând toate detaliile din romanele lui Rowling.
Pe 26 noiembrie va avea loc premiera în România a filmului „Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I”.