Homepage  / Timp liber / Nu rata!

„Testamentele”, continuarea romanului „Povestea slujitoarei”, este în curs de apariție la Editura Art

„Testamentele”, continuarea romanului „Povestea slujitoarei”, este în curs de apariție la Editura Art

de Redactia Tvmania

Din 31 martie, vom putea citi noua carte semnată de Margaret Atwood. „Testamentele”, romanul care continuă „Povestea slujitoarei”, a fost lansat la Londra în toamna lui 2019, fiind considerat unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului.

„Dragi cititori, toate întrebările pe care mi le-aţi pus despre Galaad şi despre mecanismele lui au fost o sursă de inspiraţie pentru această carte. Sau aproape toate. Cealaltă sursă de inspiraţie a fost lumea în care trăim”, declara anul trecut scriitoarea Margaret Atwood despre cea mai așteptată carte a anului.

Volumul a fost atât de așteptat de fanii din întreaga lume încât a constituit chiar ținta unui atac cibernetic, iar în prima săptămână de la lansarea din Marea Britanie s-a vândut în peste 100.000 de exemplare, devenind astfel cel mai bine vândut roman imprimat din ultimii patru ani. În luna octombrie a anului trecut, „Testamentele” a fost recompensat cu Booker Prize , unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume.

Volumul continuă cu „Povestea slujitoarei”, o distopie sumbră și un roman răscolitor, considerat de mulți capodopera scriitoarei canadiene. De data aceasta, povestea este spusă prin prisma personajului Lydia, una dintre „mătușile” din Galaad, şi a două dintre adolescentele născute în această societate distopică. Au trecut mai bine de 15 ani de la evenimentele din „Povestea slujitoarei”, iar regimul teocratic al Republicii Galaad încă ţine frâiele puterii cu o mână de fier. Dar apar primele semne că Galaadul începe să se erodeze din interior. Exact în acest moment de răscruce, vieţile a trei femei complet diferite se întrepătrund în mod neaşteptat. Urmările pot fi dezastruoase sau pot duce la un viitor mai bun, dar cu siguranţă vor cutremura zidurile lumii care le ţine captive. Rămâne de văzut dacă aceste ziduri se vor şi prăbuşi.

În paginile „Testamentelor”, Margaret Atwood îi deschide cititorului uşa spre cele mai ascunse cotloane ale Galaadului pe măsură ce fiecare personaj feminin din povestea ei e nevoit să-şi dea seama cine este de fapt şi cât de departe ar merge pentru lucrurile în care crede.

Editura ART lansează „Testamentele” în colecția musai, în traducerea Mirunei Voiculescu. Cartea este disponibilă pentru precomandă pe site-ul editurii, cu o reducere de 30% și livrare din 31 martie.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton