Diafana Norah Jones e copilul minune al jazz-rock-ului modern, iar noul album „The Fall” ii confirma statutul.
Diafana Norah Jones e copilul minune al jazz-rock-ului modern, iar noul album „The Fall” ii confirma statutul.
Cu „The Fall”, al patrulea sau disc, Norah Jones isi incheie tranzitia de la jazz-ul de cabaret care a impus-o spre un pop-rock in mod evident mai contemporan. Veti gasi aceleasi armonii delicate si elegante, insa influenta producatorului Jacquire King (Kings of Leon, Tom Waits) e mai mult decat binevenita: cantecele au acum o identitate mai clara, fara sa-si piarda din subtilitate. E muzica perfecta pentru sfarsitul bland de toamna.
Albumul e caracterizat de un sunet excelent, iar asta e si meritul pleiadei de invitati cu staif, printre care bateristul Joey Waronker (R.E.M., Beck) si chitaristul Marc Ribot (Tom Waits, Elvis Costello). In prim-plan, insa, e vocea lui Norah, care se ridica fara niciun efort la calitatea cu care a obisnuit pe precedentele discuri.