Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Teo mai are nevoie de o operaţie la Viena

de Redactia Tvmania

Teo Trandafir nu a scăpat încă de problemele de sănătate, care au ţinut-o departe de viaţa publică, dar şi de cariera ei vreme îndelungată. De curând, ea a aflat că trebuie să mai fie operată o dată, tot în clinica vieneză unde a mai fost internată la începutul anului.

Se pare că diagnosticul nu este unul la fel de îngrijorător ca cel primit de fosta vedetă tv acum câteva luni, când a fost diagnosticată şi operată de pancreatită acută, scrie Cancan.ro.

“Se operează de eventraţii. Acestea arată ca nişte hernii şi apar de regulă la persoanele care au suferit repetate intervenţii chirurgicale”, a declarat, pentru Cancan, o persoană apropiată lui Teo Trandafir.

Chiar Teo a declarat că această problemă este “nimic” în comparaţie cu ce a păţit până acum. Totuşi, nu se ştie cât va dura perioada de recuperare după această operaţie, aparent uşoară.

„Medicii mi-au spus că este o intervenţie minoră şi că aceste eventraţii, adică umflăturile care apar în urma operaţiilor, sunt normale, dacă se poate spune aşa. Adică, în general, există posibilitatea să apară la pacienţii care au fost operaţi. Mi-au apărut şi mie. Nu dor, se simt doar la palpare, dar va trebui să le operez la momentul oportun. Este de preferat să merg tot la Viena şi să mă las din nou pe mâna chirurgului care m-a tratat”, a declarat Teo, citată de revista Cancan.

Până să plece din nou la Viena, Teo se pregăteşte să plece în vacanţă cu fetiţa sa într-una din staţiunile de la Marea Neagră.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te