Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Teo Trandafir, detalii inedite despre începutul carierei sale în televiziune. „A fost înfiorător”

de Redactia Tvmania,

Teo Trandafir a fost invitata matinalilor de la „Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, matinalul difuzat simultan la Radio Impuls și Kanal D2. Teo și-a amintit, printre altele, de unele dintre primele ei experiențe ca om de radio, dar și ca realizator de matinal timp de zece ani.

Teo, despre începutul carierei la TV

Teo Trandafir a mărturisit că a avut o singură „neplăcere” în ceea ce o privește; nu îi place vocea sa, motiv pentru care a fost „singurul prezentator de radio de performanță din România care a făcut program fără cască”.

Pionier în realizarea unei emisiuni radio-televizate încă din 1994, pentru Teo Trandafir radioul reprezintă „o continuă mișcare intelectuală” și marea ei dragoste.

Eu am doar o formație de om de radio. La televizor am ajuns complet întâmplător pentru că am fost nevoită. Matinalul nostru de atunci mergea foarte prost și m-au chemat într-o vineri ca să îmi spună că de luni eu preiau matinalul, eu neștiind să-l fac.

Luni dimineață a fost înfiorător pentru că nu înțelegeam ritmul, nu pricepeam mai nimic, eram și pe jumătate adormită, dar am învățat atunci un lucru care nu m-a mai părăsit, și anume să râd.(…)

Râdeam patru ore în fiecare zi, ieșeam extenuați de acolo nu neapărat pentru efortul pe care îl depuneam, ci pentru faptul că râdeam non-stop”, a rememorat vedeta Kanal D perioada acelor vremuri.

Ce ritual surprinzător are Teo Trandafir

Teo Trandafir are un ritual pe care îl respectă de fiecare dată înainte de a intra în emisie. Fanii o pot urmări pe prezentatoarea TV în fiecare sâmbătă și duminică, pe Kanal D, în emisiunea „Teo Show”. Într-un interviu recent, aceasta a dezvăluit câteva detalii din culisele emisiunii și a dezvăluit ce face de fiecare dată înainte să intre în emisie.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

De fiecare dată când pregătim emisiile suntem relaxați, râdem, ne dăm idei unii celorlalți. Suntem în același timp și foarte atenți și focusați pe ceea ce facem.

Referitor la ritual, cred că fiecare prezentator de televiziune are unul. Eu, de exemplu, mă machiez începând de la același ochi și mă încalț începând de la același picior. Am o rugăciune pe care o spun de fiecare dată înainte de a intra în emisie”, a spus Teo Trandafir, pentru kanald.ro.

Sursa foto: Facebook

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te