; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Teo Trandafir, marturisiri despre maia

Teo Trandafir: „A fost cel mai sinistru moment din viața Maiei”. Ce mărturisiri a făcut vedeta Kanal D

09 June 2021

Teo Trandafir a decis recent să aducă la lumină câteva detalii neștiute de nimeni despre fiica ei Maia și cel mai dificil moment trăit de aceasta. Fiica ei a suferit atunci când a trebuit să se despartă de copiii fostului soț al vedetei, scrie libertatea.ro.

Teo Trandafir și Maia, care au realizat recent primul pictorial împreună, se înțeleg foarte bine. Cele două au o relație foarte bună, aparte, după cum a declarat chiar vedeta Kanal D în trecut. Tot Teo a fost cea care a ținut să povestească acum prin ce a trecut fiica sa după divorțul ei.

Teo Trandafir şi Constantin Iosef s-au despărțit pe cale legală la sfârșitul anului 2012, după jumătate de an de mariaj. Iar la acea vreme, își aduce aminte Teo, Maia era deja foarte atașată de frații vitregi.

„Eu am trecut printr-o căsnicie și Maia nu a înțeles momentul în care s-a despărțit de frații ei cu care avea o chimie extraordinară și s-au înțeles foarte repede foarte bine, în ciuda faptului că frații ei vorbeau și franceză între ei.

Pentru Maia a fost cel mai sinistru moment din viața ei și are și acum pe mână brățara pe care a primit-o cadou de la unul dintre ei. Sunt mii de momente fericite trăite împreună, nu pot spune unul. Să îți iubești copilul și să te iubească este tot ceea ce îți poți dori pentru a fi fericit. Nu poți cuantifica fericirea în relația mamă-copil', a declarat Teo Trandafir pentru viva.ro.

Prezentatoarea de la Kanal D a mai spus, în același interviu, că fiica ei își vizitează bunicii, pe părinții lui Teo, dar ei nu petrec însă prea mult timp împreună.

„Își cunoaște destul de puțin bunicii din cauza agitației zilnice și pentru că Maia, de când se știe, trebuie să se ducă la școală în fiecare zi, iar în vacanțe preferă să meargă cu colegii.

Bunicii nu locuiesc în aceeași casă și Maia este un om al obiceiurilor, nu îi place să schimbe locul. Merge să îi vadă o zi, două, din când în când, dar nu are trei luni de vacanță și atâta câtă este avem grijă să vadă lumea', a mai declarat vedeta pentru sursa menționată mai sus.

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by Teo Trandafir | TV HOST (@teotrandafir)

Sursa foto: Instagram

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare