Turneul feminin a oferit în acest an surprize notabile. Singura mare favorită care a rezistat până în semifinale a fost una dintre surorile Williams, Serena, cap de serie numărul unu şi câştigătoarea de anul trecut a întrecerii. Ea a întâlnit-o pe Petra Kvitova, Cehia (nr. 62 WTA). O altă semifinalistă, Vera Zvonareva (Rusia), se află la cea mai bună performanţă a carierei la Wimbledon. Însă calificarea ei în penultimul act în 2010 nu reprezintă o surpriză enormă, ea impunându-se într-un turneu de Grand Slam, în 2007, la US Open. Sora Serenei Williams, Venus, a pierdut, în sferturi, în faţa revelaţiei din faza semifinalelor, bulgăroaica Ţvetana Pironkova. Sportiva de 22 de ani, numărul 82 în clasamentul mondial actual, nu a trecut niciodată într-un mare turneu de turul al doilea şi nu are la activ nici o victorie finală în vreo altă competiţie. Oponenta ei în semifinale a fost Vera Zvonareva. Sportivele din România au fost eliminate în primele tururi: Raluca Olaru şi Monica Niculescu (turul 2), Sorana Cîrstea (turul 1), iar Alexandra Dulgheru a plecat acasă în turul 3.