Homepage  / Advertorial

Tenerife – Insula pe care trebuie să ajungi măcar o dată

Tenerife – Insula pe care trebuie să ajungi măcar o dată

de Redactia Tvmania

„Insula Primăverii Veșnice" este numele de alint al celei mai interesante insule din Arhipelagul Canare: Tenerife. De unde acest nume frumos? De la temperaturile care nu coboară sub 20°C și nu depășesc 30°C.

Din acest motiv, Tenerife este una dintre puținele destinații europene unde se poate face plajă tot anul. Capitala insulei este orașul Santa Cruz de Tenerife. Cele mai apreciate stațiuni/zone din Tenerife sunt: Puerto de la Cruz în nord și Las Caletillas în est, Playa de las Americas, Los Cristianos și Costa Adeje situate în sudul insulei. Găsești peste tot locuri de cazare pentru toate gusturile și buzunarele.

Tenerife se aseamănă cu o piramidă colosală înconjurată de plaje de o frumusețe deosebită. În centrul insulei Tenerife se află El Teide, cel mai înalt masiv muntos din Spania, cu ai săi 3.718 m. În ciuda acestei înălțimi impresionante, poți merge cu telecabina până la 200 m de vârf (!!)

O altă experiență fabuloasă poate fi o excursie nocturnă în parcul Național El Teide, fiindcă noaptea parcul strălucește cu adevărat. Este zona cu unul dintre cele mai întunecate și mai înstelate ceruri din emisfera nordică, 83 dintre cele 88 de constelații recunoscute fiind perfect vizibile.

Aruncă și tu o privire prin unul dintre telescoapele gigantice de la Observatorio del Teide și vei înțelege despre ce vorbim.

Coasta de nord a insulei are țărmuri cu stânci abrupte, iar cea de sud, în general șesuri.

Reputația insulei ca loc de petrecere a pachetului de vacanță o precede, dar aventurează-te departe de stațiunile construite în sud și vei fi surprins. Iată ce poți vedea:

  • La Laguna: Cel mai bun loc pentru plimbări în locuri istorice
  • La Orotava: Ideal pentru a descoperi tradiția Canarelor și degustarea de vinuri
  • Los Gigantes: Cel mai bun loc pentru scufundări
  • Masca: Cel mai frumos și cel mai pitoresc sat din Tenerife. Ajungi acolo pe drumul TF-436 care face niște serpentine amețitoare până la Masca. Oricum ar fi, merită călătoria până în satul incredibil de fotogenic, agățat de un vârf de munte. Dacă ai ajuns acolo, bucură-te din plin de priveliște și cumpără-ți înghețată cu aromă de cactus și miere de palmier de la una dintre cafenelele locale. Sau ia o smochină. Experiența merită trăită cu vârf și îndesat!
  • El Medano (Duna de nisip): raiul kitesurferilor și al practicanților de windsurfing din întreaga lume. Orașul este situat lângă cele mai mari plaje naturale din Tenerife: Grande și La Tejita. El Medano se laudă cu un vânt perfect pentru iubitorii de sporturi nautice, dar și cu o mare caldă, ideală pentru învățăcei. Situată în Granadilla de Abona, această plajă este renumită și pentru țărmurile sale frumoase cu nisip gri și priveliștea magnifică a conului vulcanic Montaña Roja. Zona din apropiere este ideală pentru familii deoarece sunt mai puține valuri.
  • Loro Parque: Locul în care puteți găsi cea mai mare populație de pinguini din lume, în afara regiunilor arctice, desigur!
  • Siam Park: Este un alt loc de distracție pe care nu ar trebui să-l ratați dacă ajungeți în Tenerife. De parcă e vreun loc din insulă care poate fi ocolit! Dar Siam Park este de-a deptul special. Nu degeaba a primit pentru a opta oară titlul de cel mai bun parc de distracții de la Tripadvisor. Ce îl face așa de special? Lista e lungă: arhitectura tailandeză spectaculoasă, incredibila plajă cu nisip alb, faptul că puteți face surf pe The Wave Palace sau puteți „naviga“ pe Mai Thai River. Siam Park  te ajută să ai parte și de adrenalină cât cuprinde. Trebuie doar să te dai pe Tower Power sau pe The Dragon și vei înțelege. Parcul este situat în Costa Adeje, cea mai aglomerată zonă turistică din Tenerife. Este ușor să mergeți pe jos acolo din Las Americas, iar cei mai comozi au la dispoziție un autobuz gratuit.
  •  Puerto de la Cruz: una dintre cele mai iubite stațiuni din Tenerife. Aici, ai multe hoteluri în care să te cazezi, iar dacă îți e greu să alegi, aruncă un ochi pe lista noastră.

Parcul Rural del Teno: Perfect pentru drumeții montane

Te-ai săturat de plajă și vrei să faci și ceva drumeții montane? În Tenerife se poate întâmpla asta aproape cât ai bate din palme. Fiindcă la mică distanță de plajă sunt munți. Astfel, deasupra livezilor, teraselor și văilor de pe vârful de nord-vest al insulei se află stâncile vulcanice din Parque Rural de Teno. Acestea se înalță deasupra oceanului furibund precum coloana vertebrală a unui dragon.

Celebrități seduse de Tenerife

Insulele Canare sunt un punct fierbinte pentru celebritățile din întreaga lume de zeci de ani. Tenerife, în special, atrage vedetele datorită temperaturilor sale blânde de pe tot parcursul anului. Elizabeth Taylor, George Clooney, Liam Neeson au făcut baie măcar o dată în apele perfecte din Tenerife.

Fostul președinte american Bill Clinton a vizitat și el insula din Canare în 2005 pentru un turneu de golf. A închiriat atunci un etaj întreg în Hotelul Botanico din Puerto de la Cruz. După această vizită, apartamentul a primit numele său. Poate nu vor numi o cameră după voi, dar, în mod cert, cei de la Coral Teide se vor da peste cap să aveți un sejur perfect.

Tenerife, platou de filmare

Relieful spectaculos care te duce mai mereu cu gândul la un peisaj selenar, nisipul negru și clima perfectă tot anul sunt doar câteva dintre motivele pentru care numeroși producători au ales Tenerife pentru a filma diverse pelicule.

Printre filmele celebre turnate aici se numără Fast & Furious (6), Wonder Woman 1984, Jason Bourne.

Un alt film celebru care s-a turnat în Tenerife a fost „Încleștarea Titanilor“, o poveste cu un buget mare despre oameni, zei și monștri. Filmul nu a rupt gura criticilor, dar măcar a adus actori ca Liam Neeson, Sam Worthington și Gemma Arterton în Tenerife.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton