Homepage  / Știri / Televiziune

Temișan cântă cu Smiley, Gabriel Cotabiță și Cornel Ilie, la “Te cunosc de undeva!”

Temișan cântă cu Smiley, Gabriel Cotabiță și Cornel Ilie, la “Te cunosc de undeva!”
14

de Redactia Tvmania

Nouă transformări totale, muzică bună cântată live, dansuri spectaculoase și multă voie bună sâmbătă, 11 martie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan.

O ediție specială care va fi deschisă  cu un moment la fel de special: Aurelian Temișan va cânta la “Te cunosc de undeva!”, în avanpremiera concertului său, “Unplugged”, care va avea loc pe 20 martie, de la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Național din București.

Temi va fi acompaniat de George Natsis Orchestra și va urca pe scenă alături de Smiley, Cornel Ilie de la Vunk și Gabriel Cotabiță. La “Te cunosc de undeva!” însă, cei trei invitați speciali din concertul său vor fi imitați de Florin Ristei, Andrei Ștefănescu și Alex Vasilache.

Te cunosc de undeva – editia de sambata, 11 martie 2017 (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Așadar, sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Ruby va interpreta o melodie veselă, dezinhibată și cu un mesaj foarte direct pentru publicul masculin al show-ului, transformată în Alesha Dixon, Sore va fi Rihanna, o rebelă cu voce unică pe scena muzicală internațională, în timp ce mezinul “Cuza” va cânta muzică reggae precum legendarul Bob Marley.

Bianca Sârbu va aduce pe scena show-ului un fragment din musicalul “Nine” și se va transforma în Fergie, Max Dragomir va cânta în travesti precum minunata Cher, în vreme ce Biu Marquetti îmbracă straiele populare românești ca să o imite pe Matilda Pascal-Cojocărița.

Anda Adam va deveni un puști frumos, rebel și foarte talentat, Charlie Puth, Alex Vasilache va interpreta o canzzoneta napoletană compusă în jurul anului 1800, precum Andrea Bocelli, iar Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu vor spune o poveste sensibilă și romantică a unei fete cu zâmbet de foc, venită din Basarabia, ca să-i poarte noroc, vorba cântecului, unui cavaler al muzicii românești, transformați în Mihai Constantinescu și Anastasia Lazariuc.

Care va fi cea mai bună transformare a ediției, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 11 martie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton