Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Discovery Channel

Televiziunile Discovery Channel, TLC, Travel Channel, HGTV și Eurosport vor difuza cu ocazia sărbătorilor pascale o grilă specială de programe

16 April 2020

Televiziunile Discovery Channel, TLC, Travel Channel, HGTV și Eurosport vor difuza cu ocazia sărbătorilor pascale o grilă specială de programe, care va aduce în prim-plan unele dintre cele mai apreciate serii și competiții sportive. Discovery îi invită pe telespectatori să exploreze lumea din confortul casei lor și să devină martorii aventurilor celor mai îndrăgite personaje, fie că este vorba de emisiuni de supraviețuire în condiții extreme (Indigenii din Alaska), aventură (Goana după aur) turbo (Mașini pe alese), istorie (Ingineriile istoriei), gătit (Regele cofetarilor în competiție), mister (NASA: Cazuri neelucidate), casă și grădină (Ne mutăm în Bahamas) sau relații (90 de zile până la nuntă). Tot în această perioadă, fanii înfocați ai sportului pot retrăi cele mai emoționante momente din cadrul Openului Australian, Turului Spaniei, Jocurilor Olimpice sau raliurilor. 

 

Astfel, pe Discovery Channel, fanii se vor bucura de episoade speciale din emisiuni precum: 

 

  • Indigenii din Alaska – Povestea clanului Brown, o familie cu șapte copii, care locuiesc departe de civilizație și care și-au dezvoltat un accent și un dialect propriu. 
  • Goana după aur – Echipele de mineri se confruntă cu diverse obstacole și depășesc mai multe provocări, în timp ce sapă după aur în regiunile mai puțin cunoscute din Canada și SUA.
  • Mașini  pe alese – Seria merge pe urmele căutătorilor de mașini, pe care aceștia le cumpără, le refac, le testează și apoi le vând ca să obțină un profit. Ce comori auto vor mai găsi băieții?
  • Pandemia: Covid-19 – Folosind cele mai noi informații obținute de comunitatea medicală, experții explică de ce acest nou patogen, coronavirusul, e atât de periculos și ce pași se fac pentru a-l combate.

În weekendul 18-19 aprilie, TLC difuzează un maraton de episoade emblematice din seria „90 de zile până la nuntă', timp de opt ore în fiecare zi, o ocazie perfectă pentru fanii emisiunii să revadă cele mai emoționante clipe din viața cuplurilor. De Paște, cei mai buni maeștri cofetari din lume se întorc: Buddy Valastro, „Regele cofetarilor', îl provoacă pe câștigătorul ediției anterioare, Duff Goldman, „Maestrul cofetar', la o nouă rundă din cel mai tare concurs de făcut dulciuri – Regele cofetarilor în competiție, sezonul al doilea.

 

Travel Channel rămâne destinația preferată a pasionaților de mister și experiențe noi, care pot urmări în această vacanță emisiuni precum NASA: Cazuri neelucidate, Mâncăruri bizare cu Andrew Zimmern, sau Mistere la muzeu.

 

HGTV, postul de televiziune cu programe despre casă și grădină, anunță episoade noi din Ne mutăm în Bahamas. A

ceastă serie transformă însă fantezia în realitate, urmărind diverse persoane din SUA care își caută o nouă locuință și au decis să renunțe la viața de oraș pentru o vacanță cu normă întreagă, în acest paradis. De la alegerea unei insule până la găsirea celei mai potrivite case, fiecare episod ne prezintă în detaliu eforturile unor viitori proprietari de locuințe care au decis să-și îndeplinească visul de a trăi în Bahamas. Cum aici există atât de multe locații și proprietăți splendide, singura problemă va fi să se hotărască fiecare client în ce porțiune de paradis vrea să se mute.

 

Eurosport transmite cele mai grozave poveşti despre perseverență, realizări şi inspirație. În această perioadă, Eurosport readuce pe ecrane unele dintre momentele iconice din lumea sportului. Fanii pasionați vor putea revedea Australian Open, Turul Spaniei sau snooker, pe lângă alte competiții de renume mondial.

 

Prin poveștile autentice ale personajelor iconice din universul Discovery puse la dispoziția fanilor, grupul încurajează telespectatorii să stea acasă, să se bucure în continuare de conținut de calitate și să descopere lumea prin emisiuni de aventură, mister, istorie, călătorii, gătit, supraviețuire în condiții extreme, relații, mașini, renovări, cultură și multe altele. Mesajul campaniei #StaiAcasă a fost preluat și de starurile Discovery, care au transmis cuvinte de încurajare către fani în videoclipuri speciale.

 

Programul complet al difuzărilor

 

Discovery Channel:

  • Indigenii din Alaska: 17 aprilie, ora 21:00 
  • Goana după aur: 18 aprilie, ora 13:35; 19 aprilie, ora 19:00; 20 aprilie, ora 13:40 
  • Mașini pe alese: 17 aprilie, ora 12.45; 18 aprilie, ora 20:00; 19 aprilie, ora 10:40 
  • Pandemia: Covid-19 20 aprilie, ora 00:00 

 

TLC:

  • 90 de zile până la nuntă: 18-19 aprilie, ora 13:00
  • Regele cofetarilor în competiție: 19 aprilie, ora 21:00

 

Travel Channel:

    • NASA: Cazuri neelucidate: 18 aprilie, ora 11:20

 

  • Mâncăruri bizare cu Andrew Zimmern: 19 aprilie, ora 11:20

 

  • Mistere la muzeu: 17 aprilie și 20 aprilie, ora 11:20

 

HGTV:

 

  • Ne mutăm în Bahamas:

 

    • 18 aprilie: ora 11:20
    • 19 aprilie: ora 18:50
    • 20 aprilie: ora 14:20 și 22:05

 

Eurosport:

  • Australian Open (edițiile din 2019 și 2020): 
    • 17 aprilie: Eurosport 1, ora 20:00; Eurosport 2, ora 16:30
    • 18 aprilie: Eurosport 1, ora 09:30; Eurosport 2, ora 18:30
    • 19 aprilie: Eurosport 1, ora 20:00; Eurosport 2, ora 17:00

 

  • Turul Spaniei (ediția din 2017):
    • 17 aprilie: Eurosport 1, ora 17:30; Eurosport 2, ora 12:15
    • 18 aprilie: Eurosport 1, ora 15:00; Eurosport 2, ora 09:30; 
    • 19 aprilie: Eurosport 2, ora 09:30 

 

  • Snooker, Marele Premiu Mondial, la Cheltenham, în Regatul Unit (2019):
    • 17 – 19 aprilie: Eurosport 2, ora 20:00
    • 20 aprilie: Eurosport 2, ora 23:00

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare