Homepage  / Televiziune

Televiziunea Română transmite ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional George Enescu

Televiziunea Română transmite ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional George Enescu

de Redactia Tvmania

Televiziunea Română transmite, în perioada 28 august – 26 septembrie, cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu – cel mai important proiect cultural din România, un reper pentru melomanii din întreaga lume. În acord cu misiunea sa publică, TVR oferă telespectatorilor concerte susţinute de mari orchestre ale lumii, interviuri în exclusivitate, ştiri şi ediţii speciale dedicate acestui prestigios eveniment.

În calitate de coproducător şi official broadcaster al Festivalului Internaţional George Enescu, Televiziunea Română va difuza, în direct, 15 concerte de referinţă, iar în următoarele grile de programe, înregistrări ale tuturor concertelor din Festival.

„Pandemia ne-a schimbat vieţile, însă unele lucruri rămân constante. Printre acestea şi faptul că Televiziunea Română este alături de Festivalul Internaţional George Enescu, un eveniment de anvergură mondială”, declară Ramona Săseanu, Director-General Interimar (DGI) al TVR. „Suntem bucuroşi să transmitem un eveniment pentru care oameni din întreaga lume vin special la Bucureşti, o ediţie care reuneşte 32 dintre cele mai apreciate orchestre la nivel mondial, din 14 ţări. Este o mândrie pentru noi să oferim publicului muzică de calitate, în interpretări de excepţie”, mai spune Ramona Săseanu.

În acest an, pe scenele celor patru săli în care se desfăşoară Festivalul Internațional George Enescu – Sala Mare şi Sala Mică a Palatului, Ateneul Român şi Sala Radio – vor urca invitaţi de prestigiu precum: London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică Regală din Londra, Academy of St Martin in the Fields, Philharmonia London, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Del Teatro Alla Scala din Milano etc. Pentru prima oară pe scena Festivalului Enescu vor fi prezente London Mozart Players, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, Orchestra Filarmonică din Zagreb şi Orchestra de Stat din Atena. Din programul evenimentului nu vor lipsi cele mai cunoscute ansambluri muzicale româneşti, cum sunt Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra şi Corul Academic Radio, orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca şi Bacău, Orchestra Simfonică Bucureşti, Orchestra Naţională de Tineret şi Orchestra de Cameră Radio.

Pe lângă concerte memorabile, telespectatorii TVR vor avea parte şi de numeroase interviuri cu artişti invitaţi la Festival, cu care jurnaliştii Marius Constantinescu, Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Cătălin Sava vor discuta despre orchestrele şi interpreţii prezenţi la această ediţie, dar şi despre impactul acestui eveniment în an de pandemie.

Concertele şi evenimentele dedicate Festivalului vor putea fi urmărite la TVR 3, iar spectacolul de deschidere va fi difuzat şi la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

Istoria Televiziunii Române este legată indisolubil de Festivalul George Enescu, care s-a constituit într-un brand, un etalon al performanţei la cel mai înalt nivel încă din momentul lansării. Atunci, în 1958, cele mai „vânate” celebrităţi artistice internaţionale au venit la Bucureşti pentru a-l omagia pe cel care le-a fost reper în viaţa muzicală internaţională.

Începând cu anul 1958, Televiziunea Română a preluat şi transmis toate evenimentele ce au avut loc pe parcursul desfăşurării Festivalului şi Concursului, ajungând în cel mai scurt timp să fie coproducător şi partener. Mai mult, la ultimele ediţii, TVR a încheiat o serie de parteneriate externe cu televiziuni europene interesate de Festival. Una dintre cele mai de succes colaborări este cea cu prestigiosul canal Mezzo, TVR devenind principalul partener de transmisii live pentru acest post. De asemenea, TVR a colaborat şi cu Arte, Televiziunea Naţională Elveţiană (Television Suisse Romande) sau ZDF.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton