; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Teleenciclopedia împlineşte 45 de ani

20 May 2010

TVR 1 difuzează sâmbătă, 22 mai, de la 17.35 cea de 2222-a ediţie a Teleenciclopediei care a ajuns la frumoasa vârstă de 45 de ani.

Această ediţie aniversară va fi produsă de vechea echipă a emisiunii formată din realizatoarea Cornelia Rădulescu, producătoarea Gabriela Nuţă şi documentaristul Ioana Dimoftache şi va prezenta episoadele : Paul Klee, Cafeaua, Mari bătălii: Sedan, Amfibienii.

Pe 22 mai 1965, într-o sâmbătă seara, la ora 20.00 a fost difuzată prima ediţie a acestei emisiuni concepută la cererea celui care era director al Televiziunii Române la acel moment, Octavian Paler.

Primii producători au fost Dumitru Udrescu şi Adolf Oprescu, cel care a ales şi emblematicul generic sonor: Momentul muzical pentru pian şi orchestră compus de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta lui Iosif Conta şi avându-l ca solist pe Dan Grigore, încă student. Varianta modernizată a copertei melodice actuale îi aparţine lui Petru Mărgineanu.

Voci de neuitat au însufleţit miile de texte, devenind parte integrantă a ,,mărcii” Teleenciclopedia: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Irina Petrescu, Sanda Ţăranu, Ruxandra Sireteanu, Lucia   Mureşan, Carmen Movileanu; Florian Pittiş, Dinu Ianculescu, Ludovic Antal, Sorin Balaban, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, George Oancea, Traian Stănescu, Mircea Neacşa, Mihai-Gruia Sandu, Petru Mărgineanu.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare