Cel de-al optulea sezon „Te cunosc de undeva!” începe sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, cu noi concurenți.
Cel de-al optulea sezon „Te cunosc de undeva!” începe sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, cu noi concurenți.
Andreea Antonescu, Viorica și Margherita din Clejani, Tania Popa, Carmen Simionescu, Florin Ristei, Șerban Copoț, Nadir, Adrian Enache și Cezar Ouatu sunt vedetele care au spus un “da” hotărât provocărilor pregătite de ruleta personajelor, în noul sezon “Te cunosc de undeva!”.
“Deja s-a format o tradiție a frumosului și a măiestriei artistice, la emisiunea “Te cunosc de undeva!”. Asta înseamnă să joci în Ligă. Campionii transformărilor sunt cei care sfințesc locul. Este un nou sezon plin de surprize, de “wow”, de momente memorabile.
Sunt fericită să fac parte din acest proiect curat și realizat cu sufletul de o echipă remarcabilă. Cine trece pe la “Te cunosc de undeva!” își ia diploma de autenticitate. Rolurile trec, talentul rămâne și artiștii ne surprind cu momente inedite, minunate”, a declarat Ozana Barabancea, jurata vocilor de la “Te cunosc de undeva!”. Alături de ea, la masa juriului, vor lua loc, și de această dată, Andreea Bălan, care va acorda puncte pentru coregrafie, Andrei Aradits, care va nota actoria, și Aurelian Temișan, care va puncta întregul show de pe scenă. Emisiunea este prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.
Noul sezon va aduce în fața telespectatorilor Antenei 1 nouă concurenți, iar acest număr record va duce și la schimbări în privința jurizării. Care sunt aceste modificări, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă seara, în premiera noului sezon.
În prima ediție a show-ului, Viorica și Margherita din Clejani vor cânta în travesti, transformate în Goran Bregovic și Emir Kusturica și acompaniate de întregul taraf din Clejani, condus de Ioniță Manole. În forță vor începe acest sezon și Tania Popa, care va trebui să-l imite pe Connect-R cu a sa piesă “Bagă mare”, și Șerban Copoț care va fi Uddi și va cânta “Aseară ți-am luat basma”, unul dintre hiturile acestei veri.
Ce personaje a pregătit ruleta pentru Andreea Antonescu, Adrian Enache, Carmen Simionescu, Nadir, Cezar Ouatu și Florin Ristei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, în premiera noului sezon “Te cunosc de undeva!”.