Când în sfârşit ruleta i-a adus un rol confortabil, care să îi scoată în evidenţă calităţile vocale, mai exact transformarea în senzuala Dua Lipa, Jazzy Jo, partenera lui Zarug, a trăit o spaimă de zile mari.
Când în sfârşit ruleta i-a adus un rol confortabil, care să îi scoată în evidenţă calităţile vocale, mai exact transformarea în senzuala Dua Lipa, Jazzy Jo, partenera lui Zarug, a trăit o spaimă de zile mari.
Cu doar 2 zile înainte de filmările pentru cea de-a treia gală Te cunosc de undeva! 2022, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, cântăreaţa a fost diagnosticată cu laringită.
„Nu mi-a venit să cred că mi se întâmplă asta, că pot să am acest ghinion!”, a declarat Jo chiar înainte de a aduce pe scena transforming show-ului o colaborare de excepţie, care a reuşit să reunească două generaţii de fani din întreaga lume – Elton John & Dua Lipa.
„După ce am stat câteva ore ca să diger ghinionul care m-a lovit, m-am remontat, am început tratamentul şi am apelat şi la toate trucurile pe care le ştiam, pentru ca filmarea să mă găsească într-o formă cât mai bună!”, a mai completat Jazzy Jo.
Dacă a reuşit sau nu să ducă la bun sfârşit momentul pe scena Te cunosc de undeva! şi, mai ales, cum s-a descurcat artista cu senzualitatea personajului adus de ruleta Te cunosc de undeva!, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, în cadrul celei mai noi gale a transforming show-ului.