Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Târgul de Intreprinderi Mici și Mijlocii 2022 – O experiență inedită pentru agenția Plum Media

de Redactia Tvmania

Decembrie a fost luna provocărilor, a oportunităților și a identificării celor mai bune soluții!

În perioada 9-11 decembrie 2022, la Romexpo s-a desfășurat TIMM (Târgul de Intreprinderi Mici și Mijlocii), proiect al Ministerului Antreprenoriatului și  Turismului, în colaborare cu Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii. 

Orice afacere are nevoie de promovare (chiar și o agenție de promovare online) de cel puțin o platformă prin intermediul căreia serviciile și produsele să ajungă în atenția clienților. Nu am putut rata oportunitatea de a le prezenta vizitatorilor cele mai importante beneficii pe care le oferă mediul online, așa că am reușit să ocupăm unul dintre cele 150 de standuri disponibile. 

TIMM Romexpo – O nouă provocare bifată cu succes

Agenția Plum Media a fost prezentă la târg în toate cele 3 zile și a reușit cu success să se remarce în mulțimea de afaceri mici și mijlocii. 

Programul de vizitare a fost de la 10:00 la 20:00, iar intrarea a fost gratuită. 

Pentru că fiecare zi în agenție este despre pasiune și dedicare, fiecare membru al echipei și-a dorit să fie prezent la stand și totodată, să informeze vizitatorii despre beneficiile serviciilor online asupra unei afaceri la început de drum. 

Am discutat ore în șir, am incurajat, am oferit soluții și am gândit strategii pe termen lung care pot asigura succesul în mediul online, oricărui antreprenor. 

Ne-am înscris la târg țintind mai multe aspecte și credem că a fost o reușită. Pe de-o parte, ne-am dorit creșterea vizibilității pe piață și promovarea serviciilor pe care le oferim, web design, branding și promovare online. Pe de altă parte, ne-am dorit să intram în contact cu cât mai multe business-uri, să le înțelegem activitatea, valorile organizaționale și să încheiem parteneriate fructuase pe termen lung. 

Astfel, am reușit să ne mărim portofoliul cu business-uri managereiate de antreprenori interesanți, dedicați și perseverenți.

Servicii online – Un punct de atracție pentru vizitatorii TIMM

Online-ul este încă un mediu necunoscut și neexplorat de mulți dintre antreprenorii români. Astfel, una dintre cele mai mari provocari a fost să le explicam vizitatorilor fiecare serviciu în parte pe care noi îl oferim si totodată, modul în care online-ul îi poate ajuta în dezvoltarea business-ului. 

Dacă afaceri precum producția de suc natural sau confecționarea iilor hand-made este ușor de prezentat deoarece sunt produse fizice, bune de expus la stand, noi ne-am bazat pe abilitatile de comunicare ale echipei noastre. Așa am cunoscut oameni din diferite domenii de activitate, de la construcții, montări acoperișuri, la domeniile auto, horeca, educație și multe altele. 

În prezent, dezvoltarea afacerilor profitabile este un obiectiv imposibil de atins fără o prezență în mediul online. Cei mai mulți dintre clienții tăi folosesc internetul, așa că este momentul ca și tu să faci primul și cel mai important pas – Migrarea sau dezvoltarea business-ului în mediul online.

Târgul s-a încheiat, însa noi suntem in continuare dorinici de discuții interesante, menite să contribuie la scalarea oricarui tip de business. Așa că dacă nu ai fost prezent la TIMM, ne poți contacta pentru a stabili o întalnire.

P.s În cazul în care n-ai gustat cele mai bune bomboane pe care le-am pregătit pentru târgul de la Romexpo, te anunțăm că mai avem muulte la birou!  

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te