Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Happy Hour trimite cel mai mare fan Tanar si nelinistit la Monaco

„Tânăr şi neliniştit” a fost marele câştigător la Daytime Emmys

23 June 2014

Pe 22 iunie, la Los Angeles s-au înmânat Premiile Daytime Emmys, iar soap-opera „Tânăr şi neliniştit' a plecat acasă cu şase trofee (din totalul de 26 de nominalizări), anunţă site-ul contactmusic.com.

Happy Hour trimite cel mai mare fan Tanar si nelinistit la Monaco

Ajuns la sezonul 41 în SUA, serialul a fost timp de 25 de ani cea mai urmărită producţie dramatică difuzată în timpul zilei la TV în America şi a câştigat în seara cea mare al optulea său trofeu la categoria „cel mai bun serial dramatic'. În total, „Tânăr şi neliniştit' a adunat şase trofee: cel amintit deja, Billy Miller a.k.a. Billy Abbott („actor principal în serial dramatic'), Amelia Heinle a.k.a. Victoria Newman („actriţă secundară în serial dramatic'), şi Hunter King a.k.a. Summer Newman („tânără actriţă în serial dramatic'), „cea mai bună echipă de scenarişti a unui serial dramatic', plus un premiu special: „Tribut Jeanne Cooper' (în memoria actriţei care a jucat în producţie 40 de ani şi a murit anul trecut, în mai).

În plus, serialul a obţinut şi trei Premii Emmy Creative Arts.

La noi, serialul „Tânăr şi neliniştit' este difuzat de postul Pro TV.

Lansat în 1973, „Tânăr şi neliniştit' a început să prindă la public din anii 80 încoace (când Victor, Nikki, Jack, Jill, Paul şi Christine au devenit noii protagonişti) şi a împlinit 41 de ani pe 26 martie (serialul va continua cel puţin până în 2017, contractul fiind reînnoit recent).

Citește și:

Serialul 'Tânăr și neliniștit' și-a nemulțumit fanii

S-a ales noua Phyllis din «Tânăr şi neliniştit»!

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare