Homepage  / Vedete străine

Sylvester Stallone și Jennifer Flavin divorțează cu scandal, după 25 de ani de căsnicie. Care este motivul

Sylvester Stallone și Jennifer Flavin divorțează cu scandal, după 25 de ani de căsnicie. Care este motivul
7

de Roxana Mirea,

Sylvester Stallone și Jennifer Flavin divorțează cu scandal după o căsnicie de 25 de ani. Sylvester Stallone ar fi fost "luat prin surprindere" de cererea de divorț depusă pe 19 august de soția lui, Jennifer Flavin. Prietenii lor au povestit pentru Page Six că cei doi păreau "atât de fericiți" împreună în urmă cu câteva săptămâni.

Sylvester Stallone și Jennifer Flavin divorțează cu scandal

Starul din „Rambo” a filmat în Oklahoma City pentru următorul serial al Paramount Plus, „Tulsa King”, iar prietenii au spus că Flavin a fost prezentă constant pe platou. Sylvester Stallone se afla în Oklahoma când au fost depuse actele, pe 18 august, iar sursele au declarat că a fost șocat la aflarea veștii.

Nu te puteai gândi la un cuplu mai drăguț… ea l-a vizitat pe el în Oklahoma City, unde filmează. Se pare că totul a fost grozav. Habar nu am ce s-a întâmplat”, a declarat o sursă pentru Page Six.

În cererea de divorț, depusă în Palm Beach, Florida, unde cuplul are o casă, Flavin, în vârstă de 54 de ani, a susținut că soțul ei „s-a angajat în disiparea, epuizarea și/sau risipirea intenționată a bunurilor conjugale” – și a cerut ca lui Stallone să-i fie interzis să vândă sau să transfere orice bunuri în timpul procedurii de divorț.

Dar o sursă familiarizată cu acest caz a declarat: „Este atât de ridicol, habar nu am de ce avocații lui Jennifer au pus acest lucru în cererea de divorț, este pur și simplu o minciună. Sly nu a vândut nici măcar un tricou!”. Un reprezentant al lui Stallone a dat o declarație în numele lui pentru Page Six: „Îmi iubesc familia.  Ne ocupăm pe cale amiabilă și privată de aceste probleme personale”.

Potrivit unui prieten, „intenția lui Sylvester a fost să rezolve lucrurile cu Jennifer. Acum nu știu [ce se va întâmpla] pentru că ea a decis să facă totul public”.

Sylvester Stallone și Jennifer Flavin divorțează cu scandal, după 25 de ani de căsnicie. Care este motivulIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

De ce s-ar fi certat Sylvester Stallone și Jennifer Flavin

TMZ, între timp, a relatat că cei doi s-au despărțit după o mare ceartă din cauza unui câine. Se spune că Stallone, în vârstă de 76 de ani, ar fi vrut un nou Rottweiler ca „protecție pentru familia lor”, dar Flavin se pare că nu a vrut să mai aibă un alt animal de companie.

Acest lucru ar fi dus la „o ceartă extrem de aprinsă care a scos la iveală alte probleme” în căsnicia lor, deși aceste probleme nu erau considerate ca fiind lucruri pe care nu le puteau rezolva.

Stallone a sfârșit prin a lua oricum cățelul și l-a numit Dwight, după personajul actorului din „Tulsa King”. El a promovat serialul pe Instagram cu o fotografie cu el și câinele Dwight la începutul acestei luni.

Între timp, marți s-a aflat că artistul tatuator Zach Perez a postat pe Instagram o fotografie, acum ștearsă, în care Stallone își făcuse un tatuaj pe braț cu câinele Butkus (bullmastifful din filmele „Rocky”) peste un tatuaj cu cel al chipului soției sale.

Stallone și Flavin au trei fiice: Sophia (26 de ani), Sistine (24 de ani) și Scarlet (20 de ani).

„Sunt tristă să vă anunț că, după 25 de ani de căsnicie, am depus cererea de divorț de soțul meu Sylvester Stallone. Deși nu vom mai fi căsătoriți, voi prețui întotdeauna relația de peste 30 de ani pe care am împărtășit-o și știu că amândoi suntem dedicați fiicelor noastre frumoase„, a declarat Flavin pentru People într-un comunicat.

Cuplul s-a cunoscut la un restaurant din Beverly Hills în 1988, când Flavin era un model aspirant de 19 ani, iar actorul din „The Expendables” avea 42 de ani și era divorțat de două ori.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton