Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Survivor România 2025 își schimbă ora de difuzare! Pro TV, modificări de ultim moment

de Roxana Mirea,

Modificări surprinzătoare la Pro TV. Show-ul Survivor România 2025 își schimbă ora de difuzare. Veștile nu sunt prea plăcute pentru fanii emisiunii, care vor fi nevoiți să stea până seara târziu pentru a urmări show-ul din Republica Dominicană. Iată care este noul program de difuzare pentru Survivor România 2025.  

Survivor România, un nou program de difuzare din 3 martie 2025

Pro TV a modificat programul de difuzare pentru show-ul Survivor România 2025. Noul sezon al emisiunii a început pe 3 februarie și a fost difuzat, până acum, de la ora 21:30, însă acest lucru se va schimba curând. Începând cu data de 3 martie, Survivor România va fi difuzat începând cu ora 23:30, de luni până miercuri.

În locul show-ului, Pro TV difuzează, pe 3 martie, de la ora 21:30, „The Condemned – Condamnaţii”, un film din 2007. Apoi, pe 4 martie, fanii Pro TV pot vedea „Ninja 2: Răzbunarea”, lansat în 2013, în timp pe 5 martie, postul a programat pelicula „Stuber: Detectiv de nevoie” (2019).

Program TV – luni, 3 martie – Pro TV 

Jack Conrad (Steve Austin) este un criminal care își așteaptă execuția într-o închisoare coruptă din America Centrală. În schimb, un producător de televiziune sosește aici pentru a-l „achiziționa” pe bărbat și a-l duce pe o insulă părăsită. Aici, el trebuie să lupte pe viață și pe moarte împotriva altor nouă criminali condamnați din toate colțurile lumii. Lupta va fi apoi transmisă necenzurat pe Internet, iar supraviețuitorul își va redobândi libertatea.

Program TV – marți, 4 martie – Pro TV 

Acest al doilea film din seria „American Ninja” este considerat superior primului. Joe Armstrong (Michael Dudikoff) și Curtis Jackson (Steve James), cei doi bravi soldați ai marinei americane, au o nouă misiune. Ei trebuie să afle motivul pentru care mai mulți soldați americani care păzesc ambasada SUA dintr-o țară din Caraibe dispar unul câte unul. Misiunea îi va purta în mijlocul unei tranzacții de droguri.

Program TV – miercuri, 5 martie – Pro TV 

Stu (Kumail Nanjiani) este un tânăr vorbăreț, blând și pragmatic. Pe lângă slujba de la magazinul de articole sportive, el mai are una part-time ca șofer pe Uber. Așa îl cunoaște pe Vic Manning (Dave Bautista), care e un detectiv de școală veche.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Nemulțumirile fanilor Survivor România 2025  

Fanii emisiunii nu sunt deloc încântați de această schimbare, motivând că ora 23:30 este prea târzie. „Cine stă până la ora asta? Scoateți-l de tot. De ce il mai dați?”, „De ce ați schimbat orarul? Nu o să se mai uite nimeni la voi la 23:30. Este prea târziu”, „Păi atunci voi urmări doar postările voastre pe Facebook! Și cred ca mulți vor face așa!”, sunt câteva dintre reacțiile internauților.  

De când a început noul sezon, fanii emisiunii Survivor România și-au exprimat dezamăgirea referitoare la toate schimbările prin care a trecut show-ul. Aceștia au susținut că show-ul pune acum accent mai mult pe partea emoțională, pe poveștile de viață ale concurenților decât pe componenta sportivă.

De ce să pierdem timpul pentru patru sau cinci jocuri? Sportiv ține 15 min, reclamă și bârfă până la final. Nu mai avem ce vedea, producția și-a bătut joc de o emisiune sportivă”, „Slabă emisiune… Nu se compară cu sezonul trecut nici 1%. Mai sperăm că veți reveni la adrenalina de Survivor”, „Probe de 3 jocuri, in rest bârfe, bârfe, și multă vorbărie goală. Urât sezon”, „Emisiunea nu o mai urmăresc. Ați reușit să stricați o emisiune cât de cât OK”, „Nu știu pentru ce ați mai făcut două echipe. Nu mai are niciun farmec Survivor” sunt doar câteva dintre comentariile internauților.  

Sursa foto: Instagram, captură de ecran

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te