Homepage  / Știri / Televiziune

Survivor România 2021. Cine sunt cei 4 concurenți care au intrat în jocul din Republica Dominicană

Survivor România 2021. Cine sunt cei 4 concurenți care au intrat în jocul din Republica Dominicană

de Redactia Tvmania

În ediția de joi seară de la „Survivor România” s-au alăturat 4 noi concurenți celor două echipe din concurs. Astfel, în fiecare echipă au intrat câte doi concurenți noi, un băiat și o fată. Află cine sunt cei 4 concurenți care au intrat în jocul din Republica Dominicană! 

Cine sunt cei 4 concurenți noi de la Survivor România 2021?

 Două fete și doi băieți au acceptat provocarea „Survivor România 2021 și s-au avântat spre traseele din Republica Dominicană în ediția de joi seară. Din 29 aprilie din echipa Faimoșilor vor face parte Horațiu Cuc și Andreea Lodba, în timp ce echipa Războinicilor va fi completată de Bogdan Urucu și de Adelina Damian.
 

Cine sunt concurenții din echipa Faimoșilor

În fiecare tabără din Survivor România a intrat câte o fată și un băiat. Băiatul care s-a alăturat echipei Faimoșilor este Horațiu Cuc (28 de ani) din trupa „Noaptea târziu”. Principalul motiv pentru are a intrat în competiția de la Kanal D este nevoia de schimbare și este convins că va face față provocărilor:

„Sunt obișnuit să trăiesc în natură încă de când eram copil, știu să mă descurc în medii naturale. Sunt slab, sunt rapid și cred că am acea abilitate a interacțiunii sociale. La final o să mă descurc foarte bine. O să-mi fie dor de oamenii de acasă și va fi greu să mă acomodez cu traseele”, a spus Horațiu Cuc, noul concurent din echipa Faimoșilor. 

O nouă prezență feminină încântă concurenții! Este vorba despre Andreea Lodbă, cea care dă viață personalului Aurica în serialul „Moldovenii”, difuzat în trecut de Kanal D. Deși o știm de pe micile ecrane ca actriță, marele avantaj al Andreei este pasiunea sa pentru sport. A practicat timp de 8 ani atletismul și speră să facă față cu brio competiției Survivor România 2021.

„Este cea mai grea competiție la care voi participa. Voi avea de învățat cele mai importante lecții. Nu am mai trăit în astfel de condiții, dar au fost zile în care poate nu mâncam sau nu dormeam când eram pe platourile de filmare. Mă aștept să fie foarte greu. O să îmi fie dor de familie și cel mai mult îmi vor lipsi patul și perna”, a dezvăluit Andreea Lodbă.

 

Cine a intrat în echipa Războinicilor de la „Survivor România”

 

Echipa Războinicilor va fi completată de Bogdan Urucu ( 32 de ani), de profesie polițist. A învățat să înoate la 4 ani, în școala generală a practicat karate și box. 

„Este o competiție sportivă care m-a atras de la început, mi-a plăcut că este vorba despre competitivitate, anduranță, rezistență. Este interesant să stai fără tehnologie. Mă face să îmi forțez limitele. Sunt o persoană competitivă, îmi place să mă integrez repede într-un grup, îmi place să susțin echipa, să ne fie bine și să ne bucurăm la final cu toții. Nu mă enervez foarte repede”, a mărturisit Bogdan Urucu.

Ce-a de-a patra concurentă este Adelina Damian, o tânără de 28 de ani din Galați.  Adelina Damian a dezvăluit că motivul pentru care se alătură emisiunii „Survivor România” sunt bunicii ei care și-au dorit foarte mult să o vadă într-o astfel de competiție.

„Simt oamenii foarte bine, în situații de criză mă calmez și găsesc soluții astfel încât să fie bine pentru toată lumea. Nu sunt cea mai bună sportivă, dar sunt îndemânatică, competitivă. Sunt convinsă că va fi bine și mă voi bucura de această experiență. Survivor Romania este printre puținele emisiunii în care te arăți așa cum ești”, a spus Adelina Damian.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton