Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Survivor România, 20 februarie 2023. 3 noi Războinici, propuși spre eliminare. Cine a scăpat ca prin urechile acului

de Andra Stana,

Luni seară, 20 februarie, la Survivor România 2023 a început prima luptă pentru Imunitate a săptămânii. A fost o nouă seară în care concurenții au dus propriile bătălii de a trăi alături de ceilalți colegi, zi de zi.

UPDATE, 21 februarie 2023: Primul joc de Imunitate al săptămânii la Survivor România 2023 a avut loc luni, 20 februarie. Mai mulți concurenți au fost propuși spre eliminare în această ediție.

Extrem de motivați și dornici să reușească o săptămână perfectă, Faimoșii au câștigat aseară prima Imunitate a săptămânii. Într-un joc extrem de puternic, încărcat de mici accidentări, membrii tribului roșu au obținut o victorie confortabilă, trimițându-i pe Războinici la Jocul pentru Imunitate personală. Acolo, Lucianna și Alin au avut câștig de cauză și și-au asigurat rămânerea în joc.

După un consiliu extrem de tensionat, Războinicii au făcut nominalizările pentru eliminare. Războinicii au fost nevoiți să nominalizeze trei concurenți de la ei din trib.

Robert Moscalu, Alexandra Ciomag și Eduard Gogulescu au fost concurenții propuși pentru eliminare de data aceasta. Robert a fost nominalizarea generală, iar ceilalți doi au fost cei nominalizați de purtătorii de colan. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu fiecare în parte.

Alin și Lucianna sunt cei care au reușit să obțină imunitate individuală. Alexandra Ciomag este considerată prea răsfățată pentru a mai fi în competiție, în timp ce Alin l-a nominalizat pe Eduard pentru că este accidentat și nu poate aduce puncte.

Cea care a scăpat deocamdată ca prin urechile acului a fost Alina Radi. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Ce se întâmplă la Survivor România în ediția de marți, 21 februarie 2023

În doar câteva ore va începe o nouă ediție, iar atmosfera se anunță mai conflictuală ca niciodată. ”Mi s-a părut că DOC a fost împușcat din toate părțile”, va spune una dintre Faimoase după ce vor reveni în trib. În ciuda acestei declarații, DOC va continua seria discuțiilor în contradictoriu cu ai săi colegi. ”Lasă lumea să vorbească”, îi va cere unul dintre colegi. Se vor rezolva oare certurile și vor reuși să se remonteze pentru joc?

Nici la Războinici nu este deloc liniște! Se pare că înfrângerea de ieri și Consiliul de Nominalizare a scos la iveală unele probleme ascunse între membrii echipei. ”Nu știu cine se crede ea aici” sau ”A fost egoistă de când a intrat”, vor fi câteva dintre comentariile colegilor despre una dintre fete. Sunt Războinicii pregătiți să lase totul deoparte și să câștige al doilea Joc de Imunitate?

Cine va găsi rețeta perfectă pentru a uita de certuri și a câștiga Imunitatea? Cine va ajunge la nominalizări și va trăi emoția după ce Daniel Pavel va anunța deschiderea liniilor de vot? Aflăm în această seară!

Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV, o nouă ediție din cel mai puternic sezon al show-ului Survivor România! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO.

Știrea inițială, 20 februarie 2023:

Primul joc de imunitate al săptămâniii, la Survivor România – 20 februarie 2023

Noi concurenți. Două jocuri pentru Imunitate. Un dor tot mai puternic de casă. O luptă interioară pentru găsirea resurselor necesare traiului pe o insulă unde nu ai acces la confortul cu care ești obișnuit. Survivor România este tot mai dificil cu fiecare săptămână, iar cele două triburi demonstrează că sunt pregătite să dea tot ce au mai bun pentru a-și asigura locul în competiție.

După ce Codruța Began a părăsit Survivor în urma votului celor de acasă, Faimoșii vor avea parte de o noapte extrem de liniștită. Bianca, cea care a scăpat de eliminare va admite: „M-am umplut de energie că n-am ieșit”.

În același timp, Ștefania speră că faptul că au rămas în formulă completă va aduce și victorii în echipă: ”Simt că o să fie săptămâna noastră”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 9

„Două jocuri consecutive de Imunitate… cea mai mare realizare”

De cealaltă parte, în tribul Războinicilor, se pare că foștii coechipieri ai concurentei care a părăsit jocul nu îi duc dorul. Alexandra Porkolab va recunoaște că ”Ne-am fi bucurat și mai mult să fi plecat de la ei”, dar cu toate acestea starea de spirit este una bună.

Andrei Krișan va fi cel care va oferi și o declarație extrem de importantă pentru motivația tuturor: ”Două jocuri consecutive de Imunitate… cea mai mare realizare”.

În ciuda faptului că încep o nouă luptă esențială pentru rămânerea în Survivor, cele două triburi se vor confrunta cu o serie de conflicte din cale afară de dure. În echipa albastră, liniștea va fi destrămată rapid din cauza activităților de pe insulă. Între timp, se pare că în tabăra roșie niciun joc nu se poate încheia fără acuze cu privire la strategii.

Cine va reuși să câștige primul Joc de Imunitate al săptămânii? Cine își va asigura un Consiliu liniștit și cine va ajunge în punctul în care să facă nominalizări? Aflăm în doar câteva ore.

Nu ratați, de la ora 20:30, la PRO TV, o nouă ediție a celui mai tare sezon din istoria SURVIVOR ROMÂNIA! Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe VOYO.

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te