Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Surprize în lanț la „Burlacul” pentru cele 15 fete care ajung în Turcia

de Redactia Tvmania

Doar 15 fete au primit un trandafir roșu după prima întâlnirea a Burlacului cu cele 25 de pretendente și, odată cu el, ocazia de a ajunge în Turcia pentru a încerca să îi cucerească acestuia inima definitiv. 

În cea de-a doua ediție a emisiunii Burlacul, vineri, de la 20.30, la Antena 1, cele 15 fete sosesc în Turcia, într-o vilă impresionantă pe care o vor împărți pe parcursul competiției. După ce în prima ediție s-au întrecut în a-i atrage atenția, fetele așteaptă acum cu nerăbdare întâlnirile cu Burlacul, la Istanbul. Ceea ce ele nu știu însă este că Andi le-a pregătit multe experiențe de neuitat, dar și la fel de multe surprize. 

Astfel, vineri, de la 20.30, la Antena 1, fetele vor afla că nu toate vor avea ocazia să iasă la întâlnire singure alături de Burlac și nici măcar nu vor putea să își aleagă colegele de cameră, ci vor fi distribuite într-un mod care nu le va încânta neapărat. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului și pentru a abține trandafirul roșu, simbolul emisiunii, prin care Burlacul își exprima intențiile pe care le are față de o fată.  ”Pentru mine, trandafirul nu înseamnă doar o floare, ci o intenție, un sentiment”, a spus Andi Constantin. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te