Sâmbătă, de la ora 20.00, părinții trebuie să fie cu ochii pe Prima Tv pentru a urmări cea mai populară emisiune de parenting din lume, Supernanny.
Sâmbătă, de la ora 20.00, părinții trebuie să fie cu ochii pe Prima Tv pentru a urmări cea mai populară emisiune de parenting din lume, Supernanny.
Urania Cremene îi așteaptă pe toți cei care doresc să găsească soluția potrivită în relația cu copiii lor să urmărească emisiunea și să își găsească propriile soluții. Te-ai săturat să te lupți cu temele copilului? Sâmbătă, de la ora 20.00, la Supernanny, părinții vor afla cum să abordeze corect această situație.
Rebeca este o fetiță de 8 ani iar mama ei, Maria se află în impas privind relația lor. Tensiuni și lacrimi este ceea ce le caracterizează și în fiecare zi se cască între ele o prăpastie tot mai mare. Rebeca și Maria locuiesc în Balotești, alături de tatăl Giuseppe și juniorul Matei, în vârstă de 3 ani și jumătate. O familie tânără, frumoasă, dar marcată de relația șubredă dintre mamă și fiică. Care să fie cauza acestei stări de fapt? Să fie aceea că Rebeca se simte sufocată de presiunea continuă din partea mamei, atunci când trebuie să facă teme? Să fie lipsa de apreciere reciprocă? Să fie vorba despre gelozie pe frățiorul privilegiat cu o altfel de atenție? Răspunsurile le vor afla telespectatorii, în al doilea episod al emisiunii Supernanny. După ce va observa dinamica relației lor, Urania Cremene le va oferi părinților soluții ce sunt la îndemâna multor alte familii în care lecțiile online, atitudinea și cuvintele toxice și chiar lipsa restricțiilor cu privire la dulciuri reprezintă probleme cât se poate de actuale.
Urmăriți un nou episod Supernanny, sâmbătă de la ora 20:00, la Prima TV, pentru o nouă poveste de viață cu final fericit datorită expertului în parenting Urania Cremene!