Dailymail.co.uk scrie că blonda s-a transformat într-o bătrânică plină de riduri, cu vene proeminente, care se deplasa purtând un baston, după ce s-a lăsat transformată de make-up artiştii Bill Corso (laureat cu Oscar pentru „Lemony Snicket – O serie de evenimente nefericite”) şi Mike Marino.
„Pornesc spre viitor. Distracţie mare!”, a postat blonda pe Twitter, la începutul transformării ei pentru petrecerea de Halloween.
Klum a purtat o perucă, o proteză care crea iluzia că merge cocoşată şi şi-a acoperit pielea cu latex care crea iluzia de riduri profunde, venind apoi la petrecere într-un Rolls-Royce Phantom din 1939.
Nu este primul costum impresionant al supermodelului, care povestea luna aceasta, pentru parade.com: „Aş prefera să stau acasă decât să am un costum neinspirat”.