Homepage  / Recomandări

SUPERLIGA: Cine transmite Rapid – Sepsi, unul dintre cele mai încinse dueluri din etapa a 4-a din Liga 1

SUPERLIGA: Cine transmite Rapid – Sepsi, unul dintre cele mai încinse dueluri din etapa a 4-a din Liga 1

de Tavi Cojocaru,

Liga 1 a ajuns la etapa a 4-a, prima care nu va fi completă, fiindcă meciul FC Botoșani – FCSB a fost amânat. E posibil ca și alte jocuri ale echipelor implicate și în cupele europene, respectiv CFR Cluj și CS Universitatea Craiova, să fie, de asemenea, amânate, dacă respectivele grupări vor continua parcursul european și vor cere reprogramarea jocurilor de campionat, iar adversarele din Liga 1 vor fi de acord.

Un joc foarte încins se anunță Rapid – Sepsi, programat luni, 5 august, de la ora 22:00, care va fi transmis în direct de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Rapid – Sepsi: giuleștenii caută prima victorie în mandatul lui Lennon

Rapid face parte din rândul deziluziilor în acest start de sezon, având doar două puncte după primele trei rânduri. Giuleștenii n-au nicio victorie în mandatul antrenorului Neil Lennon, care își vede deja poziția amenințată.

Sepsi Sfântu Gheorghe este la polul opus, una dintre formațiile care au început bine campionatul, având 7 puncte din 3 etape. Covăsnenii împart podiumul cu Universitatea Craiova și cu Oțelul Galați.

Rapidiștii nu știu dacă se pot baza pe golgheterul Albion Rrahmani, accidentat, dar speră să-i vadă marcând pe Hasani, pe Petrila sau pe Papeau.

Sepsi are una dintre cele mai bune defensive din campionat, în care s-au remarcat portarul Niczuly sau fundașii Ciobotariu, Ninaj și Florin Ștefan.

Programul etapei a 4-a din Superliga:

Vineri, 2 august

  • Oțelul – Hermannstadt, ora 19:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
  • Dinamo – Gloria Buzău, ora 22:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1

Sâmbătă, 3 august

  • Farul – Poli Iași, ora 21:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1

Duminică, 4 august

  • CS Universitatea Craiova – Petrolul, ora 19:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
  • CFR Cluj – U Cluj, ora 22:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1

Luni, 5 august

  • Unirea Slobozia – UTA Arad, ora 19:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
  • Rapid – Sepsi, ora 22:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1

*Meciul FC Botoșani – FCSB a fost amânat

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton