Un nou sezon al campionatului de fotbal al României se pune în mișcare în week-end-ul în care e programată și finala Euro 2024.
Un nou sezon al campionatului de fotbal al României se pune în mișcare în week-end-ul în care e programată și finala Euro 2024.
În prima etapă din campionatul cu numărul 107 (87 în actualul sistem divizionar) propune două dueluri tari între rivalele din București și Cluj. Campioana FCSB primește vizita celor de la U Cluj, iar CFR Cluj va juca pe teren propriu contra celor de la Dinamo.
FCSB, campioana en-titre, începe cu un meci complicat, contra „studenților” clujeni. În sezonul precedent, ambele partide dintre cele două formații s-au terminat la egalitate. La București a fost 2-2, la Cluj, 0-0.
FCSB a început bine sezonul, cu o victorie reconfortantă în Supercupa României, 3-0 cu Corvinul Hunedoara. Dar antrenorii Elias Charalambous și Mihai Pintilii au o mare problemă de rezolvat. Florinel Coman, cel mai bun jucător în campionatul precedent, a plecat la Al-Gharafa, în Arabia Saudită, contra sumei de 5,25 milioane de euro.
FCSB i-a adus în această vară pe Marius Ștefănescu (a debutat cu gol contra celor de la Corvinul), Daniel Popa, David Kiki și i-a reprimit după împrumuturi la alte echipe pe Malcom Edjouma și pe Alexandru Musi.
FCSB și U Cluj s-au întărit fiecare cu jucători trecuți pe la ambele formații. FCSB îl are atacant pe Daniel Popa, pentru care a plătit 300.000 celor de la U Cluj. Sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău au ajuns la U Cluj Vadim Rață, Radu Boboc (ex-FC Voluntari), Iulian Cristea (ex-Rapid) și Ovidiu Popescu (ex-FCSB), cu toții trecuți prin curtea echipei patronate de Gigi Becali.
Dinamo a avut ultimii trei ani de coșmar. De fiecare dată au ajuns la baraj. Prima oară, U Cluj i-a trimis în Liga 2. Au revenit în Liga 1 după un baraj cu FC Argeș, iar în ultimul sezon au rămas în primul eșalon după un baraj câștigat cu Csikszereda.
Dinamo începe acest campionat cu gândul declarat de a depăși chinurile legate de lupta pentru evitarea retrogradării.
Noul Dinamo pare sănătos financiar, dar departe de performanțele sportive din trecut. Primul pas în campionat este foarte dificil, pe terenul vicecampioanei CFR Cluj, echipa care l-a readus pe Dan Petrescu, cel mai de succes antrenor al „feroviarilor” și a anunțat răspicat că vrea să se lupte din nou pentru titlul pe care l-au scăpat în ultimele două sezoane.
Cele mai importante achiziții au fost Adrian Păun (revenit din Israel), la CFR Cluj, și Raul Opruț, la Dinamo.
Vineri, 12 iulie
– Farul Constanța – Unirea Slobozia, ora 18:30, Prima Sport 1, Digi Sport 1
– Hermannstadt Sibiu – Universitatea Craiova, ora 21:30, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Sâmbătă, 13 iulie
– Sepsi – Poli Iași, ora 17:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
– UTA Arad – Rapid, ora 19:15, Prima Sport 1, Digi Sport 1
– FCSB – U Cluj, ora 22:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Duminică, 14 iulie
– CFR Cluj – Dinamo, ora 19:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Luni, 15 iulie
– FC Botoșani – Oțelul, ora 18:30, Prima Sport 1, Digi Sport 1
– Petrolul – Gloria Buzău, ora 21:30, Prima Sport 1, Digi Sport 1