Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

SUPERLIGA: Cine transmite Dinamo – FCSB, derby-ul etapei a 13-a din Liga 1

de Tavi Cojocaru,

Dinamo – FCSB, cel mai important duel din runda cu numărul 13, este programat duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Va fi primul duel dintre cele două rivale din anul calendaristic 2024, dar peste 10 zile cele două se vor afla din nou față în față, de data aceasta în Cupa României.

Dinamo e peste FCSB în clasament, dar campioana are o cotă mult mai mare

Până atunci însă, cele două se vor lupta în campionat. În mod neașteptat pentru mulți, cea care este mai bine situată în clasament este Dinamo (locul 5, cu 18 puncte), în timp ce campioana FCSB este, la fel de surprinzător, abia pe locul 7, cu 16 puncte, dar și cu un meci în minus disputat.

Dinamo a renăscut ca Pasărea Phoenix după ani de chin când spectrul falimentului a amenințat clubul. Acum, „câinii” au stabilitate financiară, iar jocul din acest sezon a fost foarte consistent. Dinamo are cel mai bun atac, cu 21de goluri marcate (la egalitate cu CFR Cluj). Jucătorii care au impresionat sunt Cîrjan, Selmani, iar veștile bune pentru antrenorul Kopic sunt revenirile lui Abdalah și Kevin Boateng.

După cotele jucătorilor, marea favorită rămâne FCSB, care are un lot cotat la aproape 37 de milioane de euro, în timp ce dinamoviștii abia sar de pragul de 10 milioane de euro.

FCSB are câteva absențe de marcă: Fl. Tănase, M. Lixandru (ambii accidentați), iar Ngezana este incert. Dar Charalambous și Pintilii speră ca Darius Olaru, Bîrligea, Octavian Popescu, Băluță sau Miculescu să facă diferența.

FCSB folosește toată „artileria grea”, fiindcă are ca obiectiv play-off-ul, pe care nu l-a ratat niciodată de când s-a introdus acest sistem. Și Dinamo aleargă pentru același obiectiv, pe care nu l-a mai atins din ediția 2016-2017.

Meciul se va desfășura pe „Arena Națională” într-o atmosferă foarte încinsă, biletele fiind epuizate aproape în totalitate cu multe zile înainte de meci.

Programul etapei a 13-a din Liga 1

Vineri, 18 octombrie

Sâmbătă, 19 octombrie

Duminică, 20 octombrie

Luni, 21 octombrie

Sursa foto: Hepta

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te