Homepage  / Recomandări

SUPERLIGA: Cine transmite CFR Cluj – FCSB, derby-ul etapei a 4-a din play-off

SUPERLIGA: Cine transmite CFR Cluj – FCSB, derby-ul etapei a 4-a din play-off

de Tavi Cojocaru,

CFR Cluj – FCSB este programat duminică, 14 aprilie 2024, și va fi transmis în direct de Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.

FCSB este foarte aproape de titlul după care aleargă de 9 ani. Echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii are un avans de 10 puncte față de CS Universitatea Craiova și CFR Cluj cu 7 etape înainte de finalul campionatului.

Mai pasionantă pare lupta pentru locurile 2 și 3, deoarece poziția a 4-a nu mai duce în cupele europene. Al patrulea loc în cupele europene îi va reveni câștigătoarei Cupei, iar în semifinalele acestei competiții au rămas 3 echipe din play-out și una din Liga 2.

CFR Cluj – FCSB: la gazde revenine pe bancă Dan Petrescu

CFR Cluj a obținut o victorie entuziasmantă în runda precedentă, 4-1 în Giulești cu Rapid.

Echipa din Gruia l-a readus pe Dan Petrescu, recent demis de gruparea sud-coreeană Jeonbuk. „Bursucul” este cel mai de succes antrenor din istoria CFR-ului. Acesta va fi prima oară pe banca ardelenilor chiar împotriva celor de la FCSB.

În meciurile din sezonul regulat, FCSB a bătut-o la București pe CFR cu 1-0, iar la Cluj a fost 1-1.

CFR Cluj are un atac în formă: Bîrligea (autorul unui hattrick spectaculos cu Rapid), Otele și Deac.

FCSB mizează pe o nouă sclipire a lui Florinel Coman, poate cel mai bun jucător din campionat. Veteranul Vlad Chiricheș a revenit recent în formație după o lungă perioadă de indisponibilitate și a jucat foarte bine.

Ultima etapă a adus un nou succes clar celor de la FCSB: 2-0 cu CS Universitatea Craiova. FCSB este singura echipă care a reușit victorii pe linie în actuala ediție din play-off: 3 din 3.

Programul etapei a 4-a din play-off

Vineri, 12 aprilie

  • CS Universitatea Craiova – Farul, ora 20:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1

Duminică, 14 aprilie

  • CFR Cluj – FCSB, ora 21:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1

Luni, 15 aprilie

Rapid – Sepsi, ora 20:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1

Programul etapei a 4-a din play-out

Vineri, 12 aprilie

  • UTA – Hermannstadt, ora 17:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1

Sâmbătă, 13 aprilie

  • FC Voluntari – Oțelul, ora 17:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
  • U Cluj – Petrolul, ora 21:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1

Duminică, 14 aprilie

  • FC Botoșani – FCU Craiova, ora 13:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
  • Dinamo – Poli Iași, ora 18:15, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton