Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Super Bingo Metropolis revine la Antena 1 de Paşte

de Redactia Tvmania

După ce a fost suspendată în urmă cu mai bine de un an, emisiunea revine în grila Antena 1. Tradiţionalii prezentatori ai Super Bingo Metropolis, Romică Ţociu şi Cornel Palade, vor fi acompaniaţi pe scenă de Mihai Mitoşeru şi Daniela Crudu. În prima emisiune, programată în prima zi de Paşte, de la ora 16.15, premiile puse în joc sunt în valoare de 40 de miliarde de lei vechi.

Mihai Mitoşeru abia aşteaptă să revină la Antena 1, post unde a apărut începând din anul 1998.

„Aştept cu nerăbdare să mă revăd cu telespectatorii Antenei 1. Dacă în ultimul timp i-am făcut să zâmbească, glumind, fiind ironic şi chiar sarcastic cu piţipoance şi băieţaşi de la Acces Direct sau Capatos, acum mă întorc la prima mea dragoste, jocul de Bingo televizat, unde s-ar putea să le schimb viaţa”, a declarat noul prezentator al Super Bingo Metropolis.

La rândul ei, Daniela Crudu a declarat că e foarte fericită că va prezenta acest show.

„Revine distracţia, revin marile premii, românii au din nou ocazia să devină milionari peste noapte, cu condiţia să-şi cumpere cartonaşele. Mã uitam la emisiune şi înainte, mă fascinau vocile oamenilor care câştigau şi cărora nu le venea să creadă cã, din acel moment, viaţa lor avea să se schimbe complet. Au fost mulţi oameni amărâţi, care munceau din greu şi de-abia îşi puteau duce zilele de pe o zi pe alta şi astăzi sunt realizaţi. 800 de oameni sunt, astăzi, miliardari, multumită jocului Super Bingo Metropolis. Mi se pare fascinant acest joc”, spune Daniela Crudu.

Prima ediţie Super Bingo Metropolis se va difuza duminică, 5 mai, în prima zi de Paşte, de la ora 16:15 la Antena 1.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te