Homepage  / Vedete străine

Cum încearcă Albert și Charlene de Monaco să îngroape zvonurile unei „căsnicii de fațadă”

Cum încearcă Albert și Charlene de Monaco să îngroape zvonurile unei „căsnicii de fațadă”
7

de Vasilica Rogozanu,

Prințesa Charlene de Monaco face totul, în ultima vreme, pentru a dezminți zvonurile tot mai insistente că are o căsnicie de fațadă cu prințul Albert de Monaco.

Cuplul princiar Albert și Charlene de Monaco neagă „căsnicia de fațadă”

În primul ei interviu acordat în ultimele luni presei din Principat, fosta înotătoare olimpică, în vârstă de 45 de ani, a contracarat zvonurile potrivit cărora ea și soțul ei, prințul Albert de Monaco (65 de ani), au o căsnicie de ochii lumii.

Charlene și Albert de Monaco. Foto: Hepta

Charlene de Monaco a spus că este „senină și fericită”, că este „într-o formă excelentă”. Totodată, a menționat că face din ce în ce mai mult sport, pentru a recăpăta din energia de odinioară.

Luna trecută, presa franceză și germană a reiterat zvonurile că cuplul princiar duce o viață separată. Revista Voice a scris că fosta înotătoare olimpică și fiul actriței Grace Kelly sunt doar „un cuplu ceremonial”, care își îndeplinește îndatoririle oficiale… și cam atât.

„Albert și Charlene sunt acum parteneri buni, se îngrijesc pe rând de copii”

Potrivit sursei citate, Charlene locuiește în cea mai mare parte a timpului în Elveția. Mai mult, își vede soțul numai la evenimente speciale, cu programare prealabilă.

La rândul său, tabloidul german Bild a aflat că Charlene a promis că se va întoarce frecvent la Monaco pentru ocazii oficiale, iar acum are voie să-și vadă copiii mai des. „Albert și Charlene sunt acum parteneri buni, se îngrijesc pe rând de copii”, a adăugat o sursă pentru ziarul german Bild.

Viața în doi a cuplului regal a început cu stângul încă de la nunta din 2011, când mireasa a plâns cu foc la ceremonie. Cei doi au fost despărțiți mai bine de un an în pandemie.

Problemele prințesei Charlene au început în primăvara lui 2021, când fosta sportivă a plecat singură în țara natală, Africa de Sud, unde a rămas timp de 10 luni, cauza oficială fiind o infecție a urechii. Absența ei îndelungată din Monaco a generat numeroase zvonuri, cum că mariajul său cu Albert e în criză (prințul a negat însă că ar fi așa).

Apoi, în noiembrie 2021, imediat după revenirea din Africa de Sud, prințesa a fost internată într-o clinică privată din Elveția, pentru „oboseală extremă”. „Era în mod evident epuizată, fizic și emoțional”, explica atunci Albert de Monaco pentru revista People. Ea a revenit în Monaco de abia în martie 2022.

Albert și Charlene de MonacoIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Apariții publice pe bandă rulantă

După apariția zvonurilor în presa franceză, cuplul a negat informațiile mai întâi neoficial, sporindu-și aparițiile publice. În vară, au apărut fotografii cu ei și cei doi copii gemeni ai lor, Jacques și Gabriella (8 ani), în vacanță, pe e o plajă din Corsica.

Cuplul princiar și-a însoțit copiii în prima zi de școală. Foto: Hepta

Prințul Albert de Monaco a dat un interviu pentru presa italiană, scrie Daily Mail, în care neagă problemele. „Charlene este mereu alături de mine. Nu înțeleg toate aceste zvonuri care mă rănesc, despre faptul că ea locuiește în altă parte, în Elveția, întâlniri cu programare să ne vadă. Acestea sunt minciuni”, a spus el recent.

Iar în ultimele zile, aparițiile publice ale celor doi sunt neașteptat de dese: 7 apariții împreună în nouă zile, printre care prima zi de școală a gemenilor lor, unde au participat împreună, sau apariția în tribunele Cupei Mondiale de Rugby din Marsilia, unde Africa de Sud, țara ei natală, a întâlnit Scoția.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton