Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

„Sunt celebru, scoate-mă de aici”, 27 septembrie 2022. Ruxi și Cristi Mitrea, sărut în junglă. „Ceva s-a întâmplat”

de Roxana Mirea,

O nouă ediție a emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” este difuzată astăzi, 27 septembrie 2022, de la ora 21:30, la PRO TV. Jungla dominicană va fi destabilizată, în această seară, de apropierea dintre Ruxi și Cristi Mitrea, care după un joc se întorc în tabără, de mână, ca doi îndrăgosiți.

Ruxi și Cristi Mitrea, sărut la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, 27 septembrie 2022

Ruxi și Cristi Mitrea vor ajunge într-o peșteră pentru a face o probă care le va pune la încercare îndemânarea și în urma căreia vor putea câștiga porții generoase de mâncare pentru fiecare membru al echipei. Chiar dacă la probă au fost rivali și au luptat unul împotriva celuilalt, la revenirea în tabără, spre surprinderea tuturor, Cristi o va pupa pe Ruxi. Apropierea va fi un adevărat șoc și pentru aceasta, care nu va găsi o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat.

Doamne, m-am pupat cu Mitrică! Efectiv, eu nu pot să trec peste asta. Vă dați seama că în seara asta am lins șobolani și șocul e mai mare că m-am pupat cu Mitrică, decât că am lins șobolanii. Și m-am pupat cu Mitrică după ce amândoi am lins șobolani”, a mărturisit Ruxi.

Reacția concurenților după ce Cristi Mitrea a pupat-o pe Ruxi

Reacția celorlalte vedete nu va întârzia să apară, la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, 27 septembrie 2022. S-a întors cu asta de mână! O fi pupat-o? Cred că am auzit greșit!”, a spus Mara Bănică. Gestul va cădea ca un fulger și peste echipa din care face parte tânăra creatoare de conținut. „Ruxi, ce ai făcut? De ce te-ai pupat cu el? Tu te-ai îndrăgostit de el?”, o va întreba Anisia.

Nici sportivul nu va scăpa de curiozitatea celorlalți, iar când va fi întrebat de ce a ales să facă acest gest cu o ”rivală”, va spune: „Când mă simt confortabil, vorbim. Așa am simțit! Am stat prea mult împreună, ce vrei?”.

Care sunt, de fapt, intențiile celor doi, dar și ce o va face pe Ruxi să spună: „N-am cum să mă îndrăgostesc așa, doar că…  ceva s-a întâmplat!”, vedem astăzi, de la ora 21:30, într-o nouă ediție Sunt celebru, scoate-mă de aici!.

Sursa Foto: Pro TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te