; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FOTO: Suedeze una şi una primesc viză de flotant în „Las Fierbinţi”

22 March 2012

Atmosfera se încinge în cel de-al treilea episod din „Las Fierbinţi'. Nu e vorba nicidecum de caniculă, ci de un grup de suedeze dintr-un ansamblu artistic, venite de pe alte meleaguri si care îşi găsesc adăpost, temporar, ce-i drept, în episodul de diseară al serialului, difuzat de Pro TV de la 20.30.

Bobiţă (Mihai Bobonete) şi Giani (Costi Diță) nu stau pe gânduri când găsesc un autocar plin cu artiste suedeze la ananghie şi se oferă să le adăpostească peste noapte.

Plecate în turneu să cucerească lumea, fetele au parte de adrenalină la maximum atunci când autocarul le lasă baltă chiar în inima satului Fierbinţi. Or fi ele obişnuite cu scena, dar nici localnicii nu ezită să se dea în spectacol, iar situaţiile comice se ţin lanţ în timpul seratei cu specific suedez special organizată.

În toată splendoarea recent debarcată se strecoară însă şi-un regret: al lui Celentano, care îşi doreşte să fi învăţat carte pentru a se putea înţelege cu superbele domnişoare. Spre surprinderea tuturor, cea care va dovedi că este cea mai dezinhibată este nimeni alta decât coordonatoarea suedezelor.

Giani e însă urmărit la tot pasul de boacăne, şi asta nu pentru că e ghinionist din fire, ci pentru că a căutat-o cu lumânarea: a încercat să-i vândă ţuică îndoită cu apă babei Safta, vrăjitoarea satului, care nu ezită şi-l blesteamă.

dsc2304-edit

Picture 1 of 6

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare