Serialul „Stranger Things” va reveni cu cel de-al patrulea sezon al său în vara anului 2022, au anunţat reprezentanţii platformei de streaming Netflix, citaţi de DPA.
de Ioana Maria,
Serialul „Stranger Things” va reveni cu cel de-al patrulea sezon al său în vara anului 2022, au anunţat reprezentanţii platformei de streaming Netflix, citaţi de DPA.
Un nou teaser pentru următorul sezon al acestui popular serial TV prezintă personajele Eleven (Millie Bobby Brown) şi Will (Noah Schapp) după mutarea lor în California, unde Eleven pare să întâmpine dificultăţi de adaptare.
La sfârșitul celui de-al treilea sezon „Stranger Things”, Joyce Byers (Winona Ryder) își ia fiii (Noah Schnapp și Charlie Heaton) și Eleven din fatidicul lor Hawkins, Indiana, pentru a începe o nouă viață pe Coasta de Vest. Trailerul prezintă scene din noile aventuri ale personajelor, totul pe un fundal narativ în care Eleven îi povestește lui Mike (Finn Wolfhard) noutățile.
Imaginile din noul teaser sugerează că lucrurile nu se vor petrece deloc în acest fel, întrucât prezintă împuşcături, explozii, o urmărire cu automobilul, precum şi o scenă în care Joyce, interpretată de actriţa Winona Ryder, se uită îngrozită la o păpuşă cu aspect sinistru.
Noul teaser şi noile informaţii despre episoadele celui de-al patrulea sezon au fost dezvăluite cu ocazia Stranger Things Day (Ziua Stranger Things), sărbătorită pe 6 noiembrie – o dată din 1983, când personajul Will Byers a dispărut din Hawkins, un oraş din statul american Indiana, în episodul de debut al primului sezon din acest serial TV.
Producătorii serialului au anunţat şi titlurile episoadelor care vor alcătui noul sezon.
Primul sezon a fost publicat pe Netflix la 15 iulie 2016, cel de-al doilea pe 27 octombrie 2017 și al treilea pe 4 iulie 2019. Acum, urmează ca cel de-al patrulea sezon să fie lansat în 2022, dar nu se știe perioada exactă.