Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Sting revine la Bucureşti

de Redactia Tvmania

Gordon Sumner pe numele adevărat, Sting se numără printre cei mai populari muzicieni din istorie, dar e şi unul dintre cei mai versatili.

Dacă ultima dată când a vizitat România, în 2009, a încântat audienţa de la Sala Palatului cu o reorchestrare în stil elisabetan a pieselor sale celebre, în reprezentaţia de diseară din Piaţa Constituţiei el va miza pe aranjamente simfonice.

Turneul din care face parte concertul se numeşte, de altfel, “Symphonicity”, iar Sting va fi însoţit pe scena de la Bucureşti de “Royal Philharmonic Concert Orchestra”, din Londra.

Alături îi va sta şi trupa sa obişnuită, compusă din Dominic Miller (chitară), Rhani Krija (percuţie), Jo Lawry (voce) şi Ira Coleman (bass).

Hit-uri reorchestrate

Printre piesele pe care Sting le va interpreta în concertul din Piaţa Constituţiei se numără atât unele din cariera solo, cât şi melodii din perioada în care englezul a fost liderul celebrei trupe The Police.

De la “Englishman in New York” la “Roxanne” şi “Every Little Thing She Does Is Magic”, selecţia va număra câteva dintre cele mai mari hit-uri cântate de britanic, acestea fiind incluse şi pe ultimul său disc, “Symphonicities”, apărut în vara trecută, pe care sunt reorchestrate în maniera amintită mai sus.

Albumul, al zecelea din cariera artistului, a fost lansat vara trecută şi e un “aperitiv” pentru stilul muzical promovat de Sting în turneul său mondial.

Acompaniat de muzicienii de la “Royal Philharmonic”, el a înregistrat noile versiuni ale melodiilor la celebrul studio Abbey Road din capitala Angliei. În cadrul “Symphonicity”, orchestra va fi dirijată de Maestrul dirijor Steven Mercurio (Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli).

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te