Homepage  / Cinema

Interviu exclusiv cu regizorul Stere Gulea, despre Moromeții 3: „Sunt un iubitor al romanului și al lumii inventate de Marin Preda”

Interviu exclusiv cu regizorul Stere Gulea, despre Moromeții 3: „Sunt un iubitor al romanului și al lumii inventate de Marin Preda”
4

de Mioara Tronaru,

După 37 de ani de la primul „Moromeții” (1987), regizorul-scenarist Stere Gulea și-a văzut visul împlinit: pe 22 noiembrie intră în cinematografe partea a treia a sagăi care prinde între coperțile sale „aproape o sută de ani de istorie a satului românesc”. Cu ocazia lansării filmului „Moromeții 3”, Stere Gulea a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

– Cred că sunteți cel mai mare specialist în „Moromeții” și în Marin Preda în momentul actual, în România. Ce v-a atras la acest subiect?

Stere Gulea: Eu nu sunt istoric sau critic literar ca să am pretenția de specialist. Sunt un iubitor al romanului „Moromeții” și al lumii inventate de Marin Preda. M-a atras de la prima lectură acest roman pe care îl citeam și reciteam cu încântare. Faptul că într-o zi am avut îndrăzneala să mă apropii de el și să scriu un scenariu și apoi să fac filmul… a fost considerată de mulți o aventură sinucigașă. Se pare că nu a fost așa, pentru că după 30 și ceva de ani, am recidivat cu „Moromeții 2” și acum cu „Moromeții 3”.

– Acum, la final de trilogie, sunteți împăcat? Considerați că ați spus tot ce voiați să spuneți?

Stere Gulea: Sunt bucuros că am reușit să termin ultima parte a trilogiei… Mulțumit nu pot fi, pentru că întotdeauna după ce termini realizezi că sunt lucruri pe care nu le-ai făcut la nivelul speranțelor tale. Dar cred că într-o mare măsură cele trei filme reușesc să dea o imagine de ansamblu a lumii satului românesc și a istoriei de aproape de 100 de ani cuprinsă în ele.

Morometii 3 (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

– Care e personajul dumneavoastră preferat: Ilie sau Niculae? Și de ce?

Stere Gulea: Indiscutabil că personajul emblematic este Ilie Moromete, dar îl prețuiesc în aceeași măsură pe Niculae (care îl reprezintă pe însuși Marin Preda) că a creat acest personaj.

– A fost un efort titanic de reconstituire a epocii. Care a fost, din culisele pe care doar dvs. le știți, partea cea mai grea în acest proces?

Stere Gulea: A face film de epocă în România zilelor noastre este, cu adevărat, o formă de sinucidere și asta din cauza unui sistem de finanțare aberant: filmul „Moromeții 3” a avut un buget egal cu al unui film pe care îl faci pe o stradă în Bucureștiul zilelor noastre și într-o bucătărie dintr-un bloc din Militari. Totul a fost foarte greu pentru că a trebuit să filmăm în condiții improprii unui film de epocă și într-un ritm de filmare alert și neprietenos cu așezarea de care ai nevoie în cazul reconstrucțiilor. Au fost 28 de zile de filmare în total.

– Ce urmează pentru Stere Gulea după „Moromeții 3”?

Stere Gulea: Deocamdată, tăcere.

Foto: Vlad Cioplea

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton