Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Stela Popescu revine într-un rol principal pe marile ecrane în “Mamaia”

20 March 2013

Au trecut aproape 20 de ani de când Stela Popescu strălucea pe marile ecrane în filmul “A doua cădere a Constantinopolului”. Începând de săptămâna aceasta, Stela Popescu va putea fi admirată din nou într-un rol principal, de această dată în comedia “MAMAIA”, un film din a cărui distribuție fac parte nume consacrate: Valentin Teodosiu, Adrian Văncică și Ion Dichiseanu.

În replică, tinerii actori: Mădalina Anea, Paul Diaconescu, Cosmin Natanțicu și Cătălin Neamțu vor aduce un plus de vitalitate pe marile ecrane și vor asigura replicile memorabile.

Producătorul Alma Bacula a apelat la echipa cu care lucrează de ani buni, la regizorul Jesus del Cerro, directorul de imagine Viorel Sergovici și la proaspăt regăsitul ei fost coleg de facultate din L.A., scenaristul Collin J. Blair, cel cu care a mai colaborat și la filmul de Crăciun lansat iarna trecută, Ho Ho Ho 2: O Loterie de familie.

img_6471

Picture 1 of 8

Comedia MAMAIA spune povestea unei bătrâne, Matilda (Stela Popescu), ce ţine piept unui “afacerist” feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.

Cariera Stelei Popescu a fost recunoscută și onorată în 2011 prin oferirea unei stele pe Aleea Celebrităților. Publicul său o iubește pentru nenumăratele roluri de la Teatrul de Revistă sau pentru filmele în care prezența ei a adăugat un strop de magie. A debutat în 1958, în pelicula Alo? Aţi greşit numărul, pentru ca mai apoi să joace în peste 25 de filme, printre care Nea Mărin miliardar, Pe malul stâng al Dunării albastre, În fiecare zi mi-e dor de tine, precum și numeroase alte pelicule. Totuși, reputata actriță mărturisește că este primul film în care dețin rolul principal după 20 de ani, aşa că nu pot să nu fiu emoționată'.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare