Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Stela Popescu e “Mamaia” în cel mai nou film MediaPro

3 April 2012

După Ho Ho Ho', Naşa' şi S-a furat mireasa', studiourile MediaPro au anunţat un nou proiect de comedie: Mamaia', cu Stela Popescu în rolul principal.

Echipa formată de producătoarea Alma Sârbu şi regizorul Jesus del Cerro se va reuni pentru acest proiect, care are la bază scenariul lui Collin Blair, după o idee de Bogdan Mirică.

În film, Matilda (Stela Popescu) se va opune unui rechin imobiliar care încearcă să pună mâna pe mansarda în care locuieşte. Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă e şi foarte hotărâtă, şi foarte creativă.

Sunt puţin emoţionată'

De partea ei se mai află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), câţiva vechi prieteni şi colegi, dar şi o doză foarte mare de noroc.

„Invitaţia Almei mi-a făcut mare plăcere şi mi-a inspirat încredere încă de la prima discuţie pe care am avut-o. Rolul este foarte interesant şi cu priză la public, iar pentru mine publicul este primul ca importanţă', a declarat Stela Popescu.

Mărturisesc că sunt puţin emoţionată, pentru că eu nu am făcut roluri foarte mari în film, dar mă ajută extraordinar Jesus, care este un om calm, inteligent şi hotărât', a adăugat ea.

Filmările la Mamaia' au început ieri, vor avea loc în Bucureşti şi vor dura aproximativ trei săptămâni.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare