Toţi cei pentru care cântatul este mai presus de orice, cântă în baie, în oglindă şi prietenii îi încurajează să ia lecţii de canto, trebuie să-şi ia inima în dinţi şi să se înscrie la castingul pentru emisiunea de la Prima TV.
Cei selectaţi vor trebui să treacă prin probe “criminale”, să cânte în timp ce trei ventilatoare uriaşe le bat în faţă, să nu se oprească nici dacă au capul într-un acvariu cu şerpi sau electroşocurile să nu îi întrerupă sub nicio formă.
“Pasiunea pentru cântat trebuie să fie mult mai mare decât frica de ce se poate întâmpla. La „Killer Karaoke” nu e suficient să fii talentat, trebuie să ai şi foarte mult curaj. Dacă vei reuşi să-ţi învingi temerile, poţi câştiga 10.000 de lei”, spune Ştefan Stan.
Curajoşii se pot înscrie la adresa [email protected] sau la numărul 0734.721.934, dacă pasiunea pentru cântat este mai presus de orice frică.