Homepage  / Știri

Ştefan Bănică, în lacrimi la audiţiile pentru noul sezon „X Factor”

Ştefan Bănică, în lacrimi la audiţiile pentru noul sezon "X Factor"

de Redactia Tvmania

Trăită cu pasiune pe scenă şi împletită cu o poveste de viaţă extraordinară, muzica reuşeşte să transmită emoţii puternice. I s-a întâmplat chiar lui Ştefan Bănică într-una din zilele de audiţii pentru X Factor, care va începe în această toamnă la Antena 1.

În faţa celor trei juraţi şi-a făcut apariţia Rafaelo, un tânăr de 16 ani din Satu Mare, plin de sensibilitate, care a reuşit imediat să le transmită o puternică emoţie tuturor celor prezenţi în sală. Nu i-a venit să creadă că îi vede atât de aproape pe juraţi şi a izbucnit în lacrimi, moment în care Ştefan Bănică a pornit către el pe scenă şi l-a îmbrăţişat.

Să ştii că eu nu vin prea des pe scenă, la concurenţi”, i-a spus juratul X Factor lui Rafaelo, încurajându-l să le spună tuturor povestea lui.

Astfel, juraţii au aflat că viaţa nu a fost tocmai blândă cu el; fiind abandonat încă de mic, tânărul trăieşte la o casă de copii din Satu Mare. Asta nu l-a împiedicat însă să îşi urmeze visul şi, sprijinit de conducerea centrului a reuşit să ajungă pe scena X Factor.

Printre piesele pregătite de Rafaelo pentru concurs s-a numărat şi una din repertoriul tatălui lui Ştefan Bănică „Cum am ajuns să te iubesc”, iar în momentul în momentul interpretării sale, rock-starul a avut pentru prima oară lacrimi în ochi în concurs: „complexitatea asta de sentimente nu am mai văzut-o până acum la X Factor!”, i-a spus Ştefan Bănică.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton